Germania nu mai așteaptă o decizie comună a UE și se pregătește să limiteze călătoriile din țările cu noile tulpini

Data actualizării: Data publicării:
cladirea reichstagului si steagurile germaniei si ue
Germania nu mai așteaptă o decizie comună a UE privind noi restricții de călătorie și se va pregăti să limiteze intrarea în țară în special a celor din zonele cu multe infectări cu noile tulpini de coronavirus. Foto: Profimedia Images

Germania se pregăteşte să înăspească restricţiile de călătorie pentru a preveni răspândirea noilor mutaţii mai contagioase ale coronavirusului, guvernul cancelarului Angela Merkel intenţionând ca până vineri să convină un plan în acest sens, a declarat ministrul german de interne, Horst Seehofer. Astfel, Germania nu mai aşteaptă vreo iniţiativă comună în cadrul Uniunii Europene, potrivit agenţiei DPA.

Germania are în vedere mai ales zonele unde cazurile de COVID-19 cu noile tulpini ale coronavirusului se întâlnesc cel mai des, precum Marea Britanie, Brazilia, Portugalia şi Africa de Sud, a spus, joi, Seehofer presei, înaintea unei videoconferinţe cu omologii săi europeni, transmite Agerpres.

Discuţiile despre excepţiile care ar putea fi permise continuă şi ''nu vreau să speculez asupra acestui lucru acum'', a adăugat el, asigurând însă că Germania ''nu va deveni o închisoare'', dar a insistat că este nevoie de stabilirea unor reguli pentru cetăţenii germani care revin în ţară din zonele afectate sau pentru cei care lucrează în sectorul transporturilor de mărfuri.

Seehofer a mai spus că Berlinul nu va aştepta adoptarea vreunei iniţiative comune a UE privind măsurile la frontiere, întrucât nu există indicii că o asemenea iniţiativă ar putea surveni într-un interval de timp acceptabil.

Conform unui sondaj realizat de YouGov, 68% dintre cetăţenii germani intervievaţi s-au declarat favorabili reducerii traficului aerian până aproape de zero pentru a combate pandemia, o posibilă măsură evocată marţi tot de ministrul Seehofer.

Comisia Europeană a propus noi măsuri pentru călătoriile în UE, dar nu este de acord cu propunerea cancelarului german, Angela Merkel, de a le interzice.

Executivul european precizează că "este necesar să se descurajeze puternic călătoriile neesențiale dar, totodată, să se evite închiderea frontierelor sau interdicțiile generale de călătorie și să se garanteze funcționarea neîntreruptă a pieței unice și a lanțurilor de aprovizionare".

Citește și: Șeful de cabinet al Angelei Merkel: Varianta britanică a noului coronavirus va deveni tulpina dominantă în Germania

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...