Sari la conținut
News Alert

PE va anunţa liniile mari ale planului de negociere pentru Brexit

Parlamentul European îşi va prezenta miercuri liniile mari” ale planului de negociere pentru ieşirea Marii Britanii din UE, care nu au aceeaşi importanţă ca liniile directoare anunţate săptămâna trecută de Consiliul European. Deşi nu vor avea un rol crucial în timpul negocierilor, parlamentarii europeni sunt cei care vor ratifica după doi ani de discuţii planul de Brexit, transmite France Presse.

EU Referendum - Strasbourg The Seat Of The EU Parliament

Foto: Guliver/GettyImages

Parlamentul European ar urma să susţină apelul lansat deja de liderii europeni cu privire la negocierea termenilor acordului de ieşire înainte de discutarea unei noi relaţii comerciale între Londra şi Bruxelles.

Premierul Marii Britanii a propus ca negocierea divorţului şi a unui nou acord comercial să se facă în mod simultan, dar liderii europeni par să respingă această posibilitate, susţinând că o nouă relaţie poate fi negociată doar după finalizarea retragerii din UE.

Eurodeputaţii vor vota o rezoluţie la o săptămâna după ce premierul May a declanşat procesul formal de retragere a ţării din Uniunea Europeană.

„Vrem să trimitem un semnal clar că blocul comunitar este unit. Londra trebuie să înţeleagă că nu este posibilă dezbinarea poziţiei europene”, a declarat preşedintele grupului parlamentar al PPE, Manfred Weber.

Aceste linii mari” se bucură de o susţinere nepartizană din partea PPE, PES, ALDE, GUE, precum şi a Verzilor din Parlamentul European.

„Acest vot reprezintă punctul de plecare pentru o serie de negocieri complexe şi dificile, care vor defini condiţiile ieşirii Marii Britanii”, a declarat preşedintele PE, Antonio Tajani.

Săptămâna trecută, un prim draft al acestor linii mari a fost scurs presei cu doar câteva ore înainte de declanşarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.

De-a lungul celor 11 pagini ale documentului scurs presei, premierul May este avertizată că negociatorii europeni vor proteja până la capăt interesele politice, financiare şi sociale ale UE, iar poziţia Marii Britanii nu va fi atât de pozitivă după declanşarea Brexit-ului.

De asemenea, un acord de retragere a ţării, care acoperă drepturile cetăţenilor, vulnerabilităţile financiare şi graniţa irlandeză, va trebui să fie acceptat de o majoritate calificată de 72% din ţările membre, care reprezintă 65% din populaţia de peste 500 de milioane a UE.

Ulterior, acordul va trebui să fie aprobat de către o majoritate simplă în Parlamentul European.

Negociatorul Michel Barnier a spus că semnarea unui posibil acord de liber schimb va avea loc doar după ce Marea Britanie se retrage din UE. De asemenea, un asemenea document va reprezenta un acord amestecat” şi va avea nevoie de ratificarea legislativelor naţionale din celălalte 27 de state membre, precum şi de consimţământul PE.

Parlamentul European notează că retragerea înainte de finalizarea unui acord cu privire la drepturile cetăţenilor, o reglementare financiară şi graniţa irlandeză va însemna că Marea Britanie iese automat la 30 martie 2018 din UE. 

Semnarea unui acord între UE şi Marea Britanie se va face doar dacă guvernul britanic continuă să adere la standardele prevăzute de legislaţia europeană şi de politicile blocului comunitar din domeniile mediului, schimbării climatice, luptei împotriva evaziunii fiscale, concurenţa loială, comerţ şi politică socială”.

Rezoluţia sugerează inclusiv ca cetăţenii britanici să poată aplica individual pentruj a obţine drepturile cetăţeneşti europene după Brexit.

Parlamentul European îşi exprimă speranţa ca această rezoluţie să fie luată în considerare în timpul negocierilor care vor urma de Consiliul European şi de Comisia Europeană.

Sursa: News.ro

Etichete: uniunea europeana , marea britanie , negocieri , parlamentul european , brexit

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale