Peste 700 de arestări după protestul de duminică din Belarus, împotriva lui Aleksandr Lukaşenko

Data publicării:
O femeie este arestată la Minsk, la Marșul Solidarității, acțiune de protest la adresa președintelui din Belarus Aleksandr Lukașenko
Foto: Profimedia Images

Peste 700 de persoane au fost reținute după protestul de duminică al opoziţiei, care încearcă să-l forţeze pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko să părăsească puterea, au anunțat autorităţile bieloruse, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„În total, peste 700 de persoane au fost plasate în detenţie pentru încălcarea legislaţiei asupra evenimentelor în masă şi înainte de examinarea infracţiunilor lor de către tribunale”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne bielorus, Olga Cemodanova.

Potrivit organizaţiei bieloruse pentru apărarea drepturilor omului Viasna, cel puţin 1.200 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiei de duminică a opoziţiei, dispersată aproape imediat de poliţie, care a făcut uz de grenade asurzitoare şi de gaze lacrimogene.

Sancțiuni UE pentru Belarus

Lidera opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, a anunţat luni că a avut o întrevedere cu ambasadorii ţărilor UE şi a îndemnat la noi sancţiuni economice împotriva întreprinderilor publice şi băncilor de stat bieloruse.

Europenii i-au sancţionat deja pe Aleksandr Lukaşenko, pe fiul său Viktor şi câteva zeci de membri ai anturajului lor şi înalţi responsabili belaruşi. Ei au atenţionat cu noi sancţiuni după moartea unui opozant, decedat după ce a fost arestat.

Svetlana Tihanovskaia s-a refugiat în străinătate, la fel ca aproape toţi reprezentanţii marcanţi ai opoziţiei care nu au fost plasaţi în detenţie.

Cel puțin 4 morți în protestele din Belarus

De la începutul mişcării de contestare împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani şi aflat la putere din 1994, mii de persoane au fost arestate, cel puţin patru au murit şi alte câteva zeci au denunţat torturi şi violenţe în timpul detenţiei.

Susţinut de Moscova, Aleksandr Lukaşenko refuză să plece de la putere şi nu a evocat decât vagi reforme constituţionale în încercarea de a calma protestele.

Luni, Lukaşenko a dat asigurări că a convenit să "transfere 70-80% din puterile preşedintelui către Parlament, guvern şi alte structuri", în scopul unor reforme ipotetice despre care nu se cunoaşte nimic.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro