Revolta primarilor din Franța. Miting împotriva violențelor: „Le-am văzut adevărata față. Sunt criminali”

Data actualizării: Data publicării:
primari francezi la un miting
Primarii din Franța încearcă să mobilizeze comunitățile împotriva revoltelor. Foto: Profimedia

Edilii francezi au chemat, luni, locuitorii să se adune la primăriile din toată țara, într-un gest de opoziție față de protestele violente care durează de aproape o săptămână, relatează France 24.

Apelul pentru o „mobilizare a cetățenilor în sprijinul revenirii la ordinea republicană” – a venit după ce casa primarului unei suburbii din Paris a fost atacată de protestatarii violenți care au forțat intrarea în curtea reședinței cu o mașină pe care apoi au incendiat-o, încercând să dea astfel foc locuinței. Atacul a indignat profund comunitățile din întreaga țară.

Într-un comunicat de presă, o asociație a primarilor a transmis că „localitățile din toată Franța sunt scena unor tulburări grave, revoltele supunând simbolurile republicane unei violențe extreme”.

Franța a fost zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța a fost zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia

Franța a fost zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 1 din 18
Franța a fost zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 2 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 3 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 4 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 5 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 6 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 7 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 8 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 9 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 10 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 11 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 12 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 13 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 14 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 15 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 16 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 17 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia | Poza 18 din 18
Franța este zguduită de proteste violente soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări: Foto: Profimedia
,

Miting se susținere a primarului atacat de protestatari

Luni după-amiază, câteva sute de oameni au participat la un miting în L'Haÿ-les-Roses în sprijinul lui Vincent Jeanbrun, primarul a cărui casă a fost atacată de protestatari violenți care au tras cu rachete asupra soției și copiilor lui care fugeau. În timpul atacului, soția a suferit o fractură la picior, iar unul dintre copii a fost rănit. Atacul este tratat de autorități ca tentativă de omor, relatează BBC.

„Am văzut adevăratele fețe ale revoltaților: sunt criminali... Au vrut să-mi omoare soția și cei doi copii mici în somn, arzându-i de vii”, a spus primarul Jeanbrun, vizibil emoționat.

În aplauzele susținătorilor, Jeanbrun a mai spus că în ultima săptămână „democrația însăși a fost atacată. Avem nevoie ca oamenii care au tăcut până acum, cei mai mulți, să spună: Destul!”.

Pe de altă parte, noapte de duminică a fost mult mai calmă decât precedentele, însă autoritățile au arătat că nu se bucură prematur de revenirea la normalitate.

Circulația autobuzelor și tramvaielor din regiunea Parisului va fi din nou suspendată luni seara, iar președintele Macron a cerut Ministerului de Interne să mențină o prezență „masivă” a forțelor de poliție în toată Franța, pentru a garanta „revenirea la calm”.

Franța, zguduită de proteste: lupte de stradă, distrugeri, mii de arestări

Țara este zguduită de proteste violente, soldate cu lupte de stradă, distrugeri și mii de arestări, după uciderea de către poliție a unui tânăr de 17 ani, Nahel, de origine algeriană, în urma unui incident în care acesta a refuzat să coboare din mașină.

De la începutul violențelor, 5.000 de mașini au fost arse și 1.000 de clădiri avariate. Au avut loc 250 de atacuri asupra secțiilor de poliție și jandarmerie iar peste 700 de membri ai forțelor de ordine au fost răniți.

Aproape 3.000 de tineri - foarte mulți dintre ei minori - au ajuns în arest.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme