Un apropiat al președintelui Trump l-a îndemnat să-i aresteze pe soții Clinton dacă pierde alegerile și să preia puterea cu forța

Data actualizării: Data publicării:
Roger Stone, fost consilier al lui Donald Trump, cu palarie pe cap
Roger Stone, fost consilier al lui Donald Trump Foto: Guliver/Getty Images

Roger Stone, un apropiat al președintelui Donald Trump, l-a îndemnat pe acesta să-i aresteze pe soții Clinton și pe fondatorul Facebook dacă va pierde alegerile prezidențiale. Ba mai mult, fostul consilier al liderului de la Casa Albă susține că, în acest caz, miliardarul republican ar trebui să preia pueterea cu forța, scrie The Guardian

Donald Trump i-a comutat, în luna august, pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone, condamnat în februarie la 40 de luni de închisoare în cadrul anchetei privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială din 2016. "Astăzi, preşedintele Donald J. Trump a ordonat o măsură de clemenţă executivă pentru a-i comuta pedeapsa nedreaptă lui Roger Stone", a anunţat Casa Albă într-un comunicat, adăugând că acest vechi prieten al preşedintelui, "victimă a unei farse ruseşti", este de acum înainte "un om liber".

Imediat după condamnarea lui Stone, Donald Trump a explicat că intenţionează să îl graţieze pe fostul său colaborator în vârstă de 67 de ani, un controversat consilier politic cunoscut pentru stilul său colorat şi tatuajul cu Richard Nixon de pe spate.

Stone a declarat, într-o intervenție la o emisiune online. că o fraudare a alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie prin votul prin corespondeță este posibilă. Fostul consilier este de părere că Trump ar trebui să ia în considerare invocarea Actului Insurecției și să-i aresteze pe soții Clinton, pe CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg și pe ”oricine altcineva care ar putea fi implicat în activități ilegale".

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri