Un militar a fost înjunghiat în centrul oraşului Milano, într-un presupus atac islamist

Data publicării:
masina politie italiana - lp

Un militar italian a fost rănit prin înjunghiere de un individ, marţi, în faţa Gării centrale din Milano, existând suspiciuni că este vorba de un atac islamist, informează site-ul cotidianului Corriere della Sera, citat de MEDIAFAX.

Incidentul a avut loc în Piaţa Aosta, în faţa Gării centrale din Milano. Un individ a atacat cu un cuţit un militar în vârstă de 34 de ani, aflat în timpul serviciului, într-o misiune de menţinere a ordinii.

Potrivit martorilor, agresorul este străin şi a scandat o sintagmă islamistă în timp ce era imobilizat şi reţinut de agenţi de poliţie.

Militarul a fost transferat la Spitalul Fatebenefratelli, dar nu este în stare gravă. Autorităţile italiene încearcă să afle dacă este vorba de un incident de tip terorist.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri