IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș: Eu mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine fac alpinism

Data publicării:
ips-calinic-digi24
Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, IPS Calinic, a trimis o circulară preoţilor din judeţ în care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă a micuţilor. FOTO: Digi24

Incidentul de la Suceava, în care un bebeluş a murit după ce a fost botezat, a stârnit primele reacţii în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, IPS Calinic, a trimis o circulară preoţilor din judeţ în care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă a micuţilor.

De asemenea, preoților fără experiență li se recomandă să nu mai oficieze astfel de evenimente fără să fie asistați de alți colegi. 

IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș și Muscel: "Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, se îndoiește, neapărat nu el trebuie să facă botezul. Chemi că sunt colegi, vecini, în cuprinsul protopopiatului, și este obligatoriu ca să fii însoțit și ajutat.

Preotul care e solicitat să boteze trebuie neapărat să se dumirească el ce e cu copilul - este sănătos, născut înainte de vreme, cum se manifestă. Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim... Cine acceptă așa ceva, grabă această, nu-i de recomandat, Doamne ferește.

Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism".

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment