Luna noiembrie a devenit a şasea la rând cu recorduri de temperatură. 2023 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată

Data publicării:
peisaj de toamna
Luna noiembrie a devenit a şasea la rând cu recorduri de temperatură. 2023 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată. Foto: Profimedia

După o lună noiembrie "extraordinară", 2023 va fi cel mai cald an din istorie, a transmis miercuri, Serviciul European Copernicus, în mijlocul negocierilor privind clima din cadrul COP28, transmite Le Figaro.

Luna care a trecut a devenit a şasea la rând în care s-au doborât recorduri de temperatură. Cu o temperatură medie globală de 14,22°C, noiembrie 2023 este cu 0,32°C peste recordul precedent, stabilit în noiembrie 2020. Luna a fost cu 1,75°C mai caldă decât media lunii noiembrie din perioada 1850-1900, care corespunde erei preindustriale.

Toamna boreală (septembrie-noiembrie în emisfera nordică) este astfel cea mai caldă din istorie, cu 15,30°C, adică "o marjă largă" de 0,88°C peste medie.

"2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai călduros an înregistrat vreodată în istorie", a declarat Samantha Burgess, şefa adjunctă a Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), într-un comunicat de presă, scrie news.ro.

Din ianuarie, temperatura medie a fost cea mai caldă măsurată vreodată în primele unsprezece luni ale anului: cu 1,46°C peste media climatică din perioada 1850-1900 şi cu 0,13°C peste primele unsprezece luni din 2016, cel mai cald an de până acum.

"Atâta timp cât concentraţiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, nu ne putem aştepta la rezultate diferite de cele observate în acest an. Temperaturile vor continua să crească, la fel ca şi efectele valurilor de căldură şi ale secetei", a avertizat Carlo Buontempo, directorul C3S, citat în comunicat.

Mai multe ploi în Europa

Fenomenul meteorologic ciclic El Nino deasupra Pacificului va continua să alimenteze creşterea temperaturilor în 2023, dar nu a ajuns încă la apogeu. În noiembrie 2023, temperatura la suprafaţa oceanelor este, de asemenea, cea mai caldă pentru această perioadă a anului, cu 0,25°C mai mare decât la precedentul vârf, în noiembrie 2015. Acest nou record de căldură se adaugă la cele deja depăşite în fiecare lună începând cu aprilie.

Întinderea banchizei de gheaţă din Arctica, la nord, a înregistrat cel de-al 8-lea minim lunar pentru luna noiembrie, cu 4% sub medie. În Antarctica, a fost înregistrat al doilea nivel minim pentru o lună noiembrie, cu 9% sub medie, potrivit Copernicus.

Seceta a continuat luna trecută în mai multe regiuni din Statele Unite, Asia Centrală şi de Est şi a fost deosebit de pronunţată în America de Sud. Europa, în schimb, a avut parte de mai multe ploi, în urma furtunii Ciaran, care a provocat precipitaţii abundente.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primești bani prin Revolut? Ce informații pot ajunge la ANAF și când trebuie declarate veniturile
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei