Probă de foc: Range Rover Sport a parcurs 849 de kilometri în 10 ore prin deșert

Data publicării:
range rover

Nu a fost considerată niciodată o maşină care să impresioneze în off-road, deşi calităţile sale o recomandă din plin şi pentru acest gen de traseu.

În schimb, Range Rover Sport a fost mereu privit mai degrabă prin prisma luxului de la interior şi a aptitudinilor de alergător de autostradă.

Iată însă că un pilot a reuşit să facă ceva ce nimeni nu s-ar fi aşteptat. Spaniolul Moi Torralladorna s-a urcat la volan şi a accelerat timp de zece ore şi 22 de minute un Range Rover Sport, alături de care a reuşit să parcurgă în acest timp nu mai puţin de 849 de kilometri.

Mai mult decât atât, distanţa străbătută astfel a fost una în condiţii extreme, de-a lungul celui mai mare deşert de nisip din lume, Rub al-Chali, care se întinde pe 650.000 de kilometri pătraţi, pe teritoriile a patru state arabe: Yemen, Emiratele Arabe Unite, Oman şi Arabia Saudită.

Modelul folosit de pilotul iberic a fost unul de serie, având sub capotă un motor V8 de 5 litri şi 510 cai-putere. Faţă de maşinile care ies pe uşa fabricii şi ajung la cumpărători, singura diferenţă a fost montarea unor panouri de protecţie sub motor. În rest, de la anvelope la ultima bujie, maşina a fost identică celor care ajung la dealeri, pentru comercializare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri