Astronomii au detectat în premieră atmosferă pe o planetă asemănătoare cu Pământul

Data publicării:
planete
Foto: Profimedia

Oamenii de ştiinţă au detectat atmosferă pe exoplaneta LHS 1140 b, aflată la 40 de ani-lumină şi descoperită în 2017, informează joi agenţia de presă EFE. Această descoperire reprezintă o etapă esenţială în procesul de căutare a planetelor asemănătoare cu Pământul, aflate dincolo de sistemul nostru solar, care ar putea adăposti viaţă.

Descoperirea, realizată de un grup numeros de cercetători de la universităţi de prestigiu din Statele Unite şi prezentată joi în jurnalul ştiinţific Science, oferă cea mai solidă dovadă de până în prezent a existenţei unor lumi cu temperatură şi compoziţie similare cu cele ale Pământului, capabile să găzduiască viaţă dincolo de sistemul solar.

Astronomii au mai detectat anterior pe exoplanete atmosferă asemănătoare cu cea de pe Uranus sau de pe Neptun, însă niciodată similară cu cea de pe Pământ, notează EFE, citată de Agerpres.

Exoplaneta LHS 1140 b are o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare comparativ cu cea a Pământului şi o rază de aproximativ 1,7 ori mai mare. Ea orbitează o stea pitică roşie cu o vechime mai mare, în doar 24,7 zile.

Caracteristicile sale corespund celor ale unei lumi stâncoase, cu o compoziţie similară cu cea a Pământului, de la care primeşte 42% din radiaţia stelară.

Temperatura este adecvată pentru existenţa apei în stare lichidă

Acest lucru le-a permis oamenilor de ştiinţă să concluzioneze că temperatura sa este adecvată pentru existenţa apei în stare lichidă, deşi încă nu se ştie dacă planetele de această dimensiune au suprafeţe similare cu cea a Pământului.

„Ceea ce credem, şi ceea ce par să confirme noile date, este că LHS 1140 b este o planetă situată la jumătatea drumului între o planetă oceanică (acoperită în întregime de apă, cu oceane de sute de kilometri adâncime) şi o gigantă îngheţată asemănătoare cu Uranus şi Neptun, în a cărei compoziţie predomină hidrogenul”, a explicat într-un interviu acordat agenţiei EFE Jose Antonio Caballero, expert în cadrul Centrului spaniol de astrobiologie (CAB CSIC).

Cercetătorii au detectat indicii de scurgere de heliu din atmosfera lui LHS 1140 b în 2024, folosind puternicul spectrograf al telescopului Magellan Clay de la Observatorul Las Campanas, din Chile.

„Heliul a constituit o dovadă clară a existenţei unei atmosfere pe o exoplanetă situată în zona locuibilă. A fost absolut emoţionant să observ spectrele de tranzit şi să-mi dau seama treptat de implicaţiile a ceea ce observam”, a afirmat Shreyas Vissapragada de la Observatorul Carnegie din California, SUA.

„Aceasta este prima detectare, dar vor urma multe altele”

Potrivit cercetătorilor, planeta are o atmosferă superioară dominată de heliu şi săracă în hidrogen, alte elemente, precum apa, rămânând captive la altitudini mai joase, mai aproape de suprafaţă.

Ei au observat, de asemenea, o altă planetă din acelaşi sistem, LHS 1140 c, care este mai mică şi care este supusă unei radiaţii mai intense. Cu toate acestea, în cazul ei cercetătorii nu au identificat indicii ale existenţei unei atmosfere.

„În sfârşit! Era şi timpul să detectăm semne ale prezenţei unei atmosfere pe o planetă asemănătoare Pământului. Adevărul este că LHS 1140 b avea toate şansele să fie prima, dar astronomii încercaseră deja de multe ori înainte, fără succes”, a subliniat Caballero, care s-a arătat încrezător că vor mai urma astfel de descoperiri. „Aceasta este prima detectare, dar vor urma multe altele”, a afirmat el. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații