Landerul „InSight” al NASA a înregistrat vibrația puternică produsă de impactul unui meteorit cu suprafața planetei Marte

Data publicării:
Crater pe Marte
Crater format după impactul unui meteorit cu suprafața planetei Marte. Foto: NASA

InSight, landerul agenției NASA aflat pe Marte, a detectat o vibrație puternică la suprafața planetei, după căderea unui meteorit, informează site-ul agenției spațiale americane. Ulterior, camerele de la bordul navei Mars Reconnaissance Orbiter au observat din spațiu un nou crater format după impact.

InSight este un dispozitiv fix trimis de NASA pe Marte cu scopul de a înregistra vibrațiile planetei și a cerceta solul marțian. Mini-laboratorul a avut ocazia să-și îndeplinească obiectivul pentru care a fost trimis, și chiar să intre istorie, atunci când a înregistrat un cutremur cu magnitudinea 4 în data de 24 decembrie a anului trecut. Oamenii de știință au aflat abia mai târziu cauza acelui cutremur: un meteorit care a lovit suprafața planetei. Impactul este unul dintre cele mai puternice observate pe Marte de când NASA a început explorarea cosmosului. Mai mult, meteoritul a scos la suprafață bucăți de gheață – o descoperire cu implicații semnificative pentru planurile viitoare ale agenției spațiale americane de a trimite astronauți pe Planeta Roșie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Oamenii de știință au stabilit că seismul a fost produs de un meteorit care a lovit Marte, abia după ce au studiat imaginile înregistrate de Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) captate înainte și după vibrațiile puternice înregistrate de landerul InSight, observând atunci un crater nou apărut.

Se estimează că meteoritul măsura între 5 și 12 metri – suficient de mic încât să ardă în atmosfera Pământului, dar nu și în atmosfera subțire a lui Marte.

În urma impactului, care a avut loc într-o regiune numită Amazonis Planitia, s-a format un crater cu diametrul de aproximativ 150 de metri și o adâncime de 21 de metri. Gheață și roci dislocate la impact au ajuns și la 37 de kilometri depărtare.

Cu imagini și date seismice care documentează evenimentul, se crede că acesta este unul dintre cele mai mari cratere care s-au format în sistemul nostru solar după începerea explorărilor spațiale ale NASA. Pe Planeta Roșie există multe cratere mai mari, dar ele sunt foarte vechi și preced orice misiune de cercetare a planetei.

„Este fără precedent să găsim un impact actual, de această dimensiune”, a spus Ingrid Daubar de la Universitatea Brown, care conduce Grupul de lucru al misiunii „InSight”. „Este un moment interesant în istoria geologică și trebuie să asistăm la el”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Landerul InSight a suferit o reducere drastică a activității în ultimele luni, din cauza prafului care s-a depus pe panourile solare. Acum se așteaptă ca dispozitivul să se închidă în următoarele șase săptămâni, punând capăt misiunii.

InSight a studiat scoarța, mantaua și miezul planetei. Undele seismice sunt cheia misiunii și au dezvăluit dimensiunea, adâncimea și compoziția straturilor interioare ale lui Marte. De când a ajuns acolo, în noiembrie 2018, InSight a detectat 1.318 de cutremure, multe cauzate de mici meteoriți care au lovit suprafața planetei.

Vânători de cratere

La sfârșitul anului 2021, oamenii de știință care lucrau la misiunea InSight au raportat că au detectat un cutremur major pe 24 decembrie. Craterul rezultat în urma impactului a fost observat pentru prima dată abia pe 11 februarie 2022, de specialiștii care operează camerele video de la bordul MRO. Camera Context (CTX) oferă imagini alb-negru, cu rezoluție medie, în timp ce Mars Color Imager (MARCI) produce hărți zilnice ale întregii planete, permițând oamenilor de știință să urmărească schimbările meteorologice la scară largă, cum ar fi recenta furtună regională de praf care a diminuat și mai mult puterea landerului InSight.

nasa meteorit 3
Locul unde a căzut meteoritul, înainte și după impact. Foto: NASA

Zona impactului a fost vizibilă în datele MARCI, ceea ce a permis echipei să stabilească o perioadă de 24 de ore în care a avut loc evenimentul. Aceste observații s-au corelat cu epicentrul seismic, demonstrând în mod concludent că un meteorit a provocat marele cutremur din 24 decembrie.

„Imaginea impactului a fost diferită de cea pe care am văzut-o înainte, cu craterul masiv, gheața expusă și zona de explozie păstrată în praful marțian”, a spus Liliya Posiolova, care conduce Grupul de știință și operațiuni orbitale de la MSSS. „Nu m-am putut abține să nu-mi imaginez cum trebuie să fi fost să fiu martor la impact, explozia și resturile aruncate la kilometri depărtare”.

Stabilirea ratei cu care craterele apar pe Marte este esențială pentru a determina cronologia geologică a planetei. Pe suprafețele mai vechi, precum cele ale lui Marte și ale Lunii noastre, există mai multe cratere decât pe Pământ. Pe planeta noastră, procesele de eroziune și tectonica plăcilor șterg caracteristicile mai vechi de la suprafață.

Noile cratere expun și materialele aflat sub suprafață. În acest caz, bucăți mari de gheață împrăștiate de impact au fost văzute de camera color MRO High-Resolution Imaging Science Experiment (HiRISE).

Gheața subterană va fi o resursă vitală pentru astronauți, care ar putea să o folosească pentru o varietate de nevoi, inclusiv pentru apă potabilă, agricultură și propulsor pentru rachete. Gheața îngropată nu a fost niciodată observată atât de aproape de ecuatorul marțian, care, fiind cea mai caldă parte a lui Marte, este o locație atrăgătoare pentru astronauți.

Fotografii: nasa.gov

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri