Sari la conținut

O nouă aplicație pentru teoria lui Einstein

Astronomii au descoperit o nouă aplicație pentru teoria relativității, formulată în urmă cu un secol de Albert Einstein, pe care o vor folosi pentru a obține o măsurare directă a dimensiunilor stelelor din Univers, informează Reuters.

GettyImages-588663534

Foto: Gulliver/Getty Images

Într-un studiu publicat miercuri, oamenii de știință au dezvăluit că au folosit datele transmise de telescopul spațial Hubble pentru a determina schimbările fine ale luminozității unei stele îndepărtate, în momentele în care aceasta trece pe lângă o altă stea, destul de apropiată de ea, denumită Stein 2051B.

Savanții au aplicat descoperirile lui Einstein pentru a măsura felul în care gravitația stelei Stein 2051B deformează lumina emisă de cealălalt astru, un fenomen pe care celebrul fizician l-a prezis în urmă cu peste 100 de ani și care reprezintă o metodă directă de calculare a masei stelare. Această tehnică ar putea fi aplicată și altor stele.

"A fost ca și cum măsuram mișcarea unui licurici în fața unui bec de la o distanță de 1.500 de mile", a declarat într-o conferință de presă astronomul Kailash Sahu, care lucrează la Space Telescope Science Institute din Baltimore, citat de Agerpres.

Studiul a fost prezentat la o reuniune organizată de American Astronomical Society în Austin, Texas, miercuri, și a fost publicat în ediția din această săptămână a revistei Science.

Măsurătorile efectuate arată că masa stelei Stein 2051B reprezintă aproximativ două treimi din cea a Soarelui. Stein 2051B este o stea din categoria "piticelor albe" — toate stelele de până la opt ori mai mici decât Soarele devin "pitice albe" atunci când rămân fără combustibil nuclear și colapsează sub propria masă, lăsând în urma lor un nucleu fierbinte.

"Cel mai important element al unei stele este masa ei. Dacă îi cunoaștem masa, știm ce diametru are, cât de strălucitoare va fi, cât timp va trăi, ce se va întâmpla cu ea după ce va muri. Totul depinde de masa stelei", a explicat profesorul Sahu.

Anterior, cercetătorii au determinat masa pentru alte trei stele pitice albe folosind o tehnică indirectă, ce impune ca steaua monitorizată să aibă un partener de orbită, pentru a permite calcularea atracției gravitaționale dintre ele.

"Curbarea" luminii a reprezentat un element cheie în teoria generală a relativității formulată de Einstein, publicată în urmă cu peste 100 de ani, și demonstrată apoi în 1919, după ce oamenii de știință au măsurat curbura luminii din jurul Soarelui în timpul unei eclipse solare totale.

Teoria lui Einstein stă la baza fizicii moderne și a cosmologiei, oferind o perspectivă unică asupra spațiului și a timpului, care sunt modelate de gravitație.

Profesorul Sahu și colegii lui au fost primii oameni de știință care au observat acest fenomen monitorizând un astru din afara Sistemului Solar, a explicat Terry Oswalt, profesor la Embry-Riddle Aeronautical University din Daytona Beach, Florida, într-un eseu publicat tot în revista Science.

Etichete: teoria relativitatii , teorie einstein , teorie masurare stele

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale