Reguli noi: Ce trebuie să știți când cumpărați echipamente radio

Indonesian Carpenters Make Sustainable Ebony Radios
Foto: Gulliver/GettyImages

Operatorii economici pot comercializa produse electrice sau electronice radio numai dacă acestea sunt marcate cu însemnul CE și conțin informații despre producător, importator și comerciant, în caz contrar fiind aplicate amenzi cuprinse între 500 de lei și 50.000 de lei, informează, joi, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat de presă.

Indonesian Carpenters Make Sustainable Ebony Radios
Foto: Gulliver/GettyImages

Începând cu data de 22 noiembrie 2016 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor, care transpune în legislația românească noile prevederi europene în domeniu.

Aceasta stabilește noi reguli pentru operatorii economici implicați în lanțul de aprovizionare ori de distribuție al acestor echipamente, definind într-un mod mai clar obligațiile ce revin producătorului, reprezentantului autorizat al acestuia, importatorului și distribuitorului.

În categoria echipamentelor radio se încadrează, printre altele, stațiile de radiocomunicații de orice tip, module ori părți dintr-un echipament ce emit într-o anumită bandă de frecvențe radio, routere wireless, precum și receptoare de radiodifuziune și televiziune sau echipamente de localizare a poziției geografice (GPS).

„În contextul evoluției tehnologice rapide, a fost nevoie de o adaptare legislativă care să asigure utilizarea eficientă a frecvențelor radio, interoperabilitatea cu alte echipamente radio prin intermediul rețelelor, precum și conectarea cu interfețe radio standardizate la nivel european. Prin Hotărârea adoptată se stabilesc cerințele esențiale ce trebuie respectate de orice echipament radio produs, introdus pe piață sau pus la dispoziție pe piață, condițiile care trebuie respectate de către organismele ce efectuează evaluări a conformității produselor, precum și măsuri privind cadrul de supraveghere și control efectiv al pieței echipamentelor radio. Suplimentar față de cerințele esențiale, noul cadru legislativ prevede norme cu privire la aplicarea marcajului CE, cerințe cu privire la identificarea trasabilității echipamentelor radio (de către cine au fost produse, cine le comercializează etc.)”, se notează în comunicatul citat de Agerpres.

Documentul legislativ clarifică obligațiile operatorilor economici: producător, reprezentant autorizat al acestuia, importator și distribuitor, dar și a utilizatorilor echipamentelor radio, precum și a operatorilor stațiilor de radiocomunicații, iar nerespectarea prevederilor acestui act normativ se sancționează de către organismele abilitate cu amenzi cuprinse între 500 de lei și 50.000 de lei.

Conform actului normativ, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) este desemnat ca autoritate națională de notificare responsabilă pentru evaluarea și notificarea organismelor de evaluare a conformității și de monitorizare a acestora.

De asemenea, ANCOM și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sunt instituțiile care au responsabilitatea aplicării legislației în vigoare din domeniul echipamentelor radio și activităților de supraveghere și control a pieței echipamentelor radio.

Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 transpune în legislația națională Directivele Parlamentului European și ale Consiliului European din 16 aprilie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale