Lovitură după lovitură pentru TikTok: Italia a amendat platforma cu 10 milioane de euro pentru că nu-i protejează pe adolescenți

Data actualizării: Data publicării:
două fete care filmează un clip pentru tiktok
Italia a amendat TikTok pentru că nu a luat măsuri adecvate pentru a evita răspândirea conținutului dăunător. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Autoritatea de concurență din Italia (AGCM) a amendat TikTok cu 10 milioane de euro pentru că nu a controlat răspândirea conținutului care amenință siguranța minorilor și a altor persoane vulnerabile, informează CNN.

AGCM, a transmis joi că TikTok, care este deținut de ByteDance din China, nu a luat în considerare vulnerabilitățile specifice ale adolescenților care folosesc platforma sa, cum ar fi tendința de a copia comportamentele de grup.

Agenția a anunțat o investigație asupra practicilor de moderare a conținutului TikTok în martie, anul trecut.

Într-o declarație, joi, instituția a transmis că platforma de partajare video „nu a luat măsuri adecvate pentru a evita răspândirea conținutului (dăunător)”, adăugând că algoritmii săi fac ca un astfel de conținut să poată fi „repropus în mod sistematic utilizatorilor”.

Un exemplu de conținut dăunător menționat de AGCM este ceea ce este cunoscut sub numele de trendul „cicatrice franceză”, care a făcut ca mulți din utilizatorii TikTok să-și ciupească obrajii și să-i învinețească.

Un purtător de cuvânt TikTok a declarat pentru CNN că nu este de acord cu decizia AGCM. „Așa-numitul conținut „cicatrice franceză” a avut în medie doar 100 de căutări zilnice în Italia, înainte de anunțul AGCM de anul trecut, iar în urmă cu mult timp am limitat vizibilitatea acestui conținut la (sub 18 ani).”

Amenzi și interdicții în Europa și SUA 

TikTok se află de ceva timp în miza autorităților europene de reglementare și s-a confruntat deja cu amenzi în valoare totală de sute de milioane de dolari.

Comisia irlandeză pentru protecția datelor, care supraveghează activitățile TikTok în Uniunea Europeană, a ordonat platformei în septembrie să plătească o amendă de 345 de milioane de euro, argumentând că nu a protejat copiii. Autoritatea de reglementare a constatat că profilurile nou create ale copiilor au fost setate ca publice în mod implicit, ceea ce înseamnă că oricine de pe internet le putea vizualiza.

Luna trecută, UE a lansat o investigație oficială asupra platformei pentru a determina dacă face suficient pentru a proteja minorii, spunând că instrumentele TikTok de verificare a vârstei – menite să împiedice copiii să acceseze conținut neadecvat – „s-ar putea să nu fie rezonabile, proporționale și eficiente”.

Săptămâna aceasta a fost dificilă, în general, pentru TikTok. Miercuri, Camera Reprezentanților SUA a adoptat un proiect de lege care ar putea interzice platforma în țară.

Legislația ar exclude TikTok din magazinele de aplicații din SUA, cu excepția cazului în care platforma – folosită de aproximativ 170 de milioane de americani – este separată de ByteDance și vândută unei companii americane.

Parlamentarii care susțin proiectul de lege au susținut că TikTok reprezintă o amenințare la securitatea națională, deoarece guvernul chinez ar putea obliga ByteDance să predea date despre utilizatorii TikTok din Statele Unite.

Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, a descris potențiala interdicție drept un „act de agresiune”.

O altă platformă deținută de China este, de asemenea, sub control în Europa. Joi, brațul executiv al UE a declarat că a deschis o anchetă oficială asupra AliExpress.

Comisia Europeană va investiga dacă piața online, deținută de Alibaba (BABA), a încălcat un șir de reguli, inclusiv cele legate de răspândirea conținutului ilegal, accesul minorilor la materiale pornografice și vânzarea de alimente și medicamente false.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri