Rudă a Piranhei, într-un lac din Maramureș. Ce specie este de fapt peștele descoperit în Firiza

Data actualizării: Data publicării:
piranha lac 220719 (1)

Captură ciudată a pescarilor din Maramureș. După ce au scos dintr-un lac pești pe care nu îi mai văzuseră, oamenii au ajuns la concluzia că ar fi vorba despre Piranha. Nu au fost departe de adevăr. Este vorba despre rude apropiate ale peștelui originar din America de Sud, aproape la fel de periculoase.

În miez de noapte, doi pescari din Baia Mare au prins doi pești cu un aspect total diferit față de cei pe care-i prinseseră până atunci din lacul Firiza. Peștii au fost prinși în lacul Firiza, la o adâncime de 1,5 metri. Pescarii spun că în ani buni de pescuit, nu au mai văzut asemenea specie, aici în zonă.

Surprins de captură, unul dintre ei a cerut ajutorul tatălui sau, pescar cu mai multă experiență.

Pescar: Îmi dă telefon, tati, zice, am prins un pește, nu am prins niciodată, umblă pe baraj. De micuț a pescuit. Avea dinți mari. Niciodată nu am mai prins așa. Umblu de 40 de ani pe baraj, dar niciodată nu am prins asemenea pești.

Bărbatul s-a consultat și el cu alți pescari la fel de vechi în meserie și toți erau de aceeasi părere: peștele semăna foarte bine cu specia Piranha, originară din America de Sud.

Pescar: L-am ținut în vană până vineri, i-am spus soției ca îl duc în acvariu la Zoo Center, că era frumos și am văzut că trăiește, i-am dat de mâncare carne, dar nu a mâncat.

Reprezentanții Ocolului Silvic Tăuții de Sus spun că au identificat specia.

Romulus Șimon, inginer Ocolul Silvic Tăuții de Sus: Am ajuns la concluzia că nu este vorba despre Piranha, ci despre o altă specie de pește, numit Pacu, care se asemeană la prima vedere cu Piranha.

Prima deosebire dintre cele două este dimensiunea. Pacu poate ajunge până 1,5 metri în habitatul natural, pe când Piranha crește maximum până la 15 centimetri. Pacu este omnivor, pe când Piranha este carnivor.

Romulus Șimon-inginer Ocolul Silvic Tăuții de Sus: Există deosebiri destul de mari între Piranha și Pacu, în primul rând dentiția la Piranha este în formă de clește, dinții sunt mult mai proeminenți și mai ascuțiți, tocmai pentru că este un răpitor. Posibil, un inconștient l-a luat din acvariu să populeze barajul.

Pescarii cu experiență sunt de părere că cei doi pești nu sunt singuri și că se poate să existe chiar un banc întreg de Pacu.

Pescar: De la 11.00 până la 2.00 au mai avut vreo 2-3 rupturi de cârlig, o tăiat firul, nu au putut să-i prindă la distanță trei ore unul de altul, să fie doar doi localizați într-un loc.

Autoritățile recomandă turiștilor să nu intre în lac până când această situație nu va fi elucidată în totalitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinica Simion a răbufnit. Soția lui George Simion nu a mai putut să tacă, nimeni nu se aștepta la o așa...
Digi FM
Reacția lui Dan Negru când a văzut prețul cireșelor din piețe: „Ciocolata Dubai e pentru săraci”
Pro FM
Câți bani de buzunar primește fiica de 16 ani a Andreei Bănică: "Nu e ca și cum i s-ar opri 'cisterna', dar e...
Film Now
Sofia Vergara, apariție spectaculoasă la Cannes alături de un bărbat misterios. Cine este Douglas Chabbott?
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe...
Newsweek
Aproape 500.000 de pensii vor fi recalculate în iunie. Care pensionari iau 500 de lei în plus?
Digi FM
Fost antrenor al echipei SUA la Olimpiada de Matematică, despre Nicuşor Dan: „Amabil şi prietenos, ager la...
Digi World
Câtă apă ar trebui să bem zilnic? Specialiștii spun că depinde de mai mulți factori
Digi Animal World
Un aligator fără cap, găsit plutind într-un canal din Florida. Imaginile i-au terifiat pe locuitori
Film Now
Michelle Williams a locuit o perioadă cu Ryan Gosling când au filmat „Blue Valentine”: A fost îngrozitor
UTV
Jennifer Lopez, apariție îndrăzneață și incident vestimentar pe covorul roșu