Somnul african, o specie invazivă, descoperită în Delta Dunării: „Cineva sigur l-a scăpat dintr-o crescătorie”

Data publicării:
Somn african, prins și pus pe iarbă.
Somnul african, o specie invazivă, descoperită în Delta Dunării. Foto: Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării

Pescarii din Delta Dunării au prins în ultima perioadă mai multe exemplare de somn african, specie invazivă care poate afecta întreaga resursă piscicolă, iar situaţia aceasta riscă să distrugă şi ultimele exemplare de sturion din România, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM), Gyorgy Deak.

Unul din pescarii care au capturat exemplare de somn african este Eduard German, în vârstă de 54 de ani, din comuna Crişan, care s-a arătat convins că somnul african, găsit pe Dunărea Veche, a scăpat din crescătorii.

„E clar că nu este peşte de-al nostru. Merge pe uscat cu aripile din faţă. Cineva sigur l-a scăpat dintr-o crescătorie. În ultimele zile, am prins mai multe exemplare. Sunt morţi în vintire (unealtă de pescuit, n.red.) şi zilnic găsesc vreo trei, a afirmat Eduard German.

Directorul general al INCDPM, Gyorgy Deak, a menţionat că prezenţa somnului african în Deltă este un pericol pentru ihtiofauna zonei.

„Nu e de joacă cu această specie. Practic, mănâncă tot, vom avea un declin la toate populaţiile de peşti”

„Nu e de joacă cu această specie. Practic, mănâncă tot şi vom avea un declin la toate populaţiile de peşti. Dacă mănâncă orice, vă daţi seama ce se va întâmpla cu puii de sturion! Singura soluţie este să-l prinzi şi să-l elimini. Am înţeles, şi sper să fie adevărat, că iarna nu supravieţuieşte la temperaturi mai joase de 15 grade, dar chiar şi aşa trebuie luate măsuri urgente. Dacă mergem pe varianta aceasta, noi avem o zonă în care apă e caldă, el poate să supravieţuiască şi apoi să atace din nou. Trebuie luate măsuri urgente, a menţionat directorul general al INCDPM, Gyorgy Deak.

Conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a declarat că ştie situaţia şi că va face publice pe Facebook imagini cu somnul african.

„Exemplare de somn african au fost capturate şi de pescarii sportivi, dar în contextul în care ordinul de prohibiţie impune eliberarea în mediul natural a patru specii de peşti, printre care şi somnul, pescarii sportivii au respectat prevederile legale, a precizat preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac.

Sturionul, familie de peşti protejată la nivel internaţional, nu se mai capturează în apele teritoriale româneşti din anul 2006, iar anul acesta prohibiţia a fost prelungită pe o perioadă nedeterminată.

Dunărea de Jos este singura zonă a Uniunii Europene care mai deţine sturion sălbatic.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate