Specii noi de pești și crustacee invadează Marea Adriatică și pun în pericol fauna marină locală. Un rezultat al schimbărilor climatice

Data publicării:
A Rusty Parrotfish (Scarus ferrugineus) in the Red Sea
Există 90 de specii de pește-papagal care pot fi găsite în mările și oceanele tropicale și subtropicale. Sursa foto: Profimedia Images

Din cauza schimbărilor climatice și a traficului maritim crescut, peștele papagal și alte aproximativ 50 de specii marine s-au răspândit în Marea Adriatică, amenințând populația de pești nativi. Pescarii croați se plâng că nu mai au din ce să trăiască, scrie Reuters.

De zeci de ani, pescarul croat Marko Kristic și-a aruncat plasele în apele strălucitoare ale Mării Adriatice. Acum, o invazie a peștilor papagal din Marea Mediterană, îi pune în pericol captura tradițională și mijloacele de trai, spune el.

Kristic a spus că peștele papagal a fost observat pentru prima dată în sudul Adriaticii în urmă cu aproximativ 15 ani, dar de atunci a devenit de la o captură accidentală, una obișnuită, în plasele sale.

Deși este savurat ca o delicatesă în zonele în care este nativ, peștele papagal nu este pe gustul localnicilor din jurul satului său Molunat din sudul Croației.

"Nu pot să-l vând nimănui. Populația locală nu va mânca acest pește nou", a spus Kristic.

Nenad Antolovic, cercetător la Institutul de Cercetări Marine și de Coastă din Dubrovnik, spune că stocurile de pește din Marea Adriatică, brațul cel mai nordic al Mediteranei, s-au prăbușit din cauza pescuitului excesiv, a schimbărilor climatice și a invaziei de noi specii.

"Marea Adriatică se schimbă, se încălzește. Din cauza asta, apar organisme noi. Prin (asta) mă refer la pești și plancton și alge", a spus Antolovic.

Conform datelor din 2023, de la Agenția Națională Italiană pentru Noi Tehnologii, Energie și Dezvoltare Economică Durabilă (ENEA), Mediterana devine marea cu cea mai rapidă încălzire de pe planetă.

Noi specii de pești au sosit în Marea Mediterană și Adriatică din Marea Roșie prin Canalul Suez din cauza apelor care se încălzesc sau transportate în tancurile de balast ale navelor, punând în pericol supraviețuirea a aproximativ 460 de specii de pești nativi, a spus Antolovic.

Unii dintre noii pești sunt periculoși pentru oameni, cum ar fi peștele-leu otrăvitor sau peștele piatră.

Luna trecută, un pescar din zona Dubrovnik a prins un Tetragonurus cuvieri - coadă pătrată cu ochi mici, un locuitor de adâncime, neobișnuit în Marea Adriatică.

În Muntenegru, oamenii de știință de la Institutul de Biologie Marină din orașul de coastă Kotor au identificat crabul albastru ca exemplu de specie invazivă.

„A sosit acum aproximativ 20 de ani și este una dintre cele mai proaste specii invazive din Marea Mediterană”, a spus savantul Olivera Markovic.

Pescarii și oamenii de știință spun că stocurile de crustacee, cum ar fi crabul verde, au fost reduse și, în unele locuri, au fost eliminate cu totul.

„Populația crabului verde a fost redusă drastic de la apariția crabului albastru”, a spus Markovic.

„Peștii iepure, peștele-puffer și peștele-leu prosperă în apele mai calde ale Adriaticii de-a lungul coastei muntenegrene”, a declarat Ilija Cetkovic, cercetător la institut.

„Peștele leu este în prezent problema arzătoare. Este prădător și provoacă daune considerabile ecosistemelor”, a spus Cetkovic.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele din conservă mai sănătos decât somonul și tonul, ignorat de mulți români, deși costă doar câțiva lei...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
masina turat fum
Un șofer a fost amendat, după ce a umplut de fum o stradă din Arad, în timp ce tura motorul mașinii
Newsweek
Ziua când Casa de Pensii oprește activitatea. Pensionarii iau pensia cu întârziere și nu depun acte
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Adevăratul doctor Dolittle. El este brazilianul care „vorbește” cu șerpii și calmează animale sălbatice
Film Now
Cel mai profitabil film din 2025. Într-o lună a adunat peste 800 de milioane de dolari din vânzările de bilete
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”