Un asteroid va trece mâine seară aproape de Pământ. Cum poate fi văzut în direct

Data publicării:
Un asteroid aflat la mică distanță de Pământ
Asteroid în apropierea Terrei, imagine ilustrativă. FOTO: Guliver/ Getty Images

Un asteroid care se îndreaptă spre atmosfera Pământului a fost descoperit de NASA săptămâna trecută. Asteroidul va trece mâine la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, relatează Space.com.

Asteroidul 2023 BU a fost descoperit sâmbătă de Centrul pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului al NASA și este programat să treacă cel mai aproape de Pământ joi, 26 ianuarie, aproape de miezul nopții.

Asteroidul va trece la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, devenind a patra cea mai apropiată dintre rocile spațiale care se apropie de planeta noastră.

Asteroidul va fi la aproximativ 3% din distranța medie de la Pământ la Lună.

Chiar dacă acest asteroid ar avea o traiectorie spre Pământ, nu există motive de îngrijorare, deoarece, potrivit CNEOS, asteroidul măsoară între 3,6 și 8,2 metri. Potrivit experților NASA, orice asteroid mai mic de 24 de metri are mai multe șanse să ardă în atmosfera Pământului decât să atingă solul.

Pasionații de astronomie vor putea vedea Asteroidul 2023 BU cu ajutorul Virtual Telescope Project, un set de telescoape robotizate cu sediul în Ceccano, Italia, care sunt accesibile online, configurate pentru ca oamenii să aibă propria experiență astronomică din confortul caselor lor.

Transmisiunea VTP cu trecerea asteroidului va începe joi, 26 ianuarie, la ora 19.15 GMT. Îl puteți urmări pe site-ul proiectului sau pe canalul de YouTube.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine