Patru alpinişti români, într-o expediţie pe Vârful Manaslu, de 8.156 de metri

Data publicării:
manaslu wikipedia

Foto: Wikipedia

Acţiunea este cofinanţată de către Consiliulul Judeţean Sibiu, prin Agenda sportivă, cu suma de 15.000 de lei, potrivit unui comunicat al instituției.

„Echipa care va întreprinde această expediţie este formată din patru alpinişti: Adrian Vălean (Sibiu) - lider expediţie, Vlad Căpuşan (Cluj), Vasile Cipcigan (Cluj), Mihnea Prundeanu (Cluj)", se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Scopul acestei expediţii este ascensiunea pe Vârful Manaslu fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutorul şerpaşilor.

„Deşi suntem o ţară cu tradiţie în alpinism, lista alpiniştilor care au reuşit să urce până în prezent un vârf de peste 8.000 de metri este restrânsă, mai puţin de 10 sportivi reuşind această performanţă în întreaga istorie alpină a României, iar lista celor care nu au utilizat oxigenul suplimentar este şi mai redusă”, spune Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu.

Vârful Manaslu (cunoscut şi drept Kutang) din masivul Gurkha, Munţii Himalaya, este, ca înălţime, al optulea vârf al planetei. Numele Manaslu este un derivat al termenului sanscrit Manasa, care în limba română se traduce prin Muntele Spiritului.

Primii oameni care au reuşit să ajungă pe vârf au fost japonezii Yuko Maki şi Tashio Imanishi şi nepalezul Gyalzen Norbu, la 9 mai 1956. Primul român care a urcat pe acest vârf, în 2006, este Horea Colibăşanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri