RETROSPECTIVĂ 2013. Simona Halep, sportiva anului în România

Data publicării:
f 31AUG13 9604 halep pete

Simona Halep a dat mâna cu performanța în doar șapte luni de zile. Până în luna mai, jucătoarea noastră nu reușise nimic spectaculos. A început anul pe locul 47, iar la turneul de la Roma, de la sfârșitul primăverii, era cu 17 poziții mai jos în ierarhia WTA. Halep a pierdut în semifinale cu Serena Williams, după victorii surprinzătoare cu Kuznețova, Agnieska Radwanska și Jankovici. Pentru Simona însă, turneul de la Roma a fost punctul culminant al unei povești adevărate.

Mi-aș dori să câștig la Roma, pentru că este un turneu deosebit pentru mine pentru că acolo am început să joc bine și să câștig meciuri importante”, a spus Simona Halep.

Cea mai dulce vară din cariera Simonei a debutat cu victorii în finala pe zgură de la Nurnberg și în cea pe iarbă de la Hertogenbosch. La Wimbledon au apărut problemele fizice, iar românca a cedat în turul al doilea în fața chinezoaicei Na Li.

În luna iulie, Halep a mai bifat un trofeu. S-a impus pe zgura de la Budapesta. Vara devenea tot mai frumoasă pentru jucătoare, care urca până pe locul 23 în lume.

La New Heaven, a învins-o în finală pe Petra Kvitova, fosta campioana la Wimbledon. Halep a intrat astfel în top 20, pentru prima dată în carieră. A urmat apoi o perioadă de pauză pentru constanțeanca de 22 de ani.

După turneele din Asia, în care a câștigat doar două partide, a venit magica lună octombrie. Halep a învins-o pe australianca Samantha Stosur, fostă câștigătoare la US Open, atât în finala de la Moscova, cât și în ultimul act al Turneului campioanelor de la Sofia. A fost un final perfect de an pentru Simona, care și-a trecut astfel în vitrină șase trofee.

„La Moscova a fost incredibil, pentru că nu mă așteptam, nu mă pregătisem foarte bine înainte de turneu, iar ultimul deosebit, deosebit, deosebit”, a spus Simona Halep.

Imediat după victoria din Bulgaria, Halep a renunțat la colaboarea cu antrenorul Adrian Marcu.

„Vreau să fiu o perioadă singură, să văd ce pot să fac eu singură pe teren și în viitor vom vedea”, a spus sportiva.

După această performanță, Simona Halep a urcat până pe locul 11 în lume și a fost desemnată de WTA jucătoarea cu cel mai mare progres din 2013. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri