Scandal în Liga 1. Hagi, înjurat în turcă: „Cuvântul pe care l-a folosit este de nivel foarte jos”

Data publicării:
hagi injurat viitorul astra
Foto: Digi Sport

Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, duminică seară, după meciul cu Astra Giurgiu, că incidentul de la final, în urma căruia a fost trimis în tribună, a fost „un episod urât”. El a menţionat că a fost făcut “hoţ” de antrenorul secund al Astrei.

hagi injurat viitorul astra
Foto: Digi Sport

„Am încercat din primul minut. Am vrut să producem fotbal. În mare am încercat să respectăm lucrurile. Nu am fost în ziua noastră cea mai inspirată. Până la urmă este o victorie importantă şi suntem fericiţi, chiar dacă la final a ieşit acel incident. Am vrut să mă duc la nea Gigi (Mulţescu) să-i cer scuze, fără alt gând, şi băiatul acela a început să mă facă în turcă hoţ. A venit în România să muncească şi să mă facă pe mine hoţ! OK, hai să tolerăm aceste lucruri! Să se ducă înapoi în Turcia. El, antrenorul secund, a venit, a făcut, a vorbit şi după aceea am fost şi eliminat. Un episod urât. Dar şi el să nu uite că munceşte în România şi cuvântul pe care l-a folosit este de nivel foarte jos”, a spus Hagi la Digi Sport.

Formaţia FC Viitorul a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a zecea a Ligii I, în care oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică mai mult de o repriză.

În minutul 34, de la Astra a fost eliminat Erico Da Silva, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Golul a fost marcat de Tudor Băluţă, în minutul 90+2.

După golul Viitorului, Gheorghe Hagi a fost trimis în tribună după un conflict cu un membru al stafului Astrei Giurgiu, turcul Yuksel Yeşilova, care a fost şi el eliminat.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
Totul despre vechimea în muncă la pensie. Care perioade sunt contributive și care nu? Când poți iesi la pensie
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...