Pelayo Novo Garcia, un fost jucător al CFR Cluj, paralizat în 2018, a murit lovit de tren

Data actualizării: Data publicării:
pelayo novo
Sursa foto: Facebook.com / CFR 1907 Cluj

Pelayo Novo Garcia, un fost jucător al formațiilor CFR Cluj, Real Oviedo și Albacete, a murit la vârsta de 32 de ani după ce a fost lovit de tren, scrie Cadenase.com.

Accidentul feroviar a avut loc în cartierul La Corredoria din Oviedo. Apelul la 112 a venit la ora 19:55. Potrivit surselor lse.es, mașina lui Pelayo Novo a fost găsită parcată în zonă. Publicația spaniolă mai scrie că accidentul a avut loc în aceeași zonă în care, în mai 2021, Fracensc Arnau, fostul director sportiv al clubului Oviedo, s-a sinucis.

Pelayo Novo Garcia s-a retras din fotbalul profesionist în 2018, după ce a rămas paralizat de la brâu în jos în urma unei căzături de la etajul al treilea al unui hotel. În acel moment, el se afla într-un cantonament cu echipa Albacete.

Ulterior, tânărul a început să joace tenis în scaunul cu rotile, ajungând până pe poziția a 162 în clasamentul Federației Internaționale de Tenis și pe 12 în clasamentul național din Spania.

Pelayo Novo Garcia a fost legitimat la CFR Cluj în perioada iunie-august 2017. El a mai fost legitimat la echipele spaniole Elche, Cordoba, Lugo, Albacete și Real Oviedo. În cariera sa a jucat 218 meciuri și a marcat 29 de goluri.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Luna în care electrocasnicele au cele mai mici prețuri. Când merită să cumperi o mașină de spălat sau un...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Tatăl lui Amy Winehouse, obligat să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline. De ce a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Două avioane cu sute de pasageri la bord, la un pas de o coliziune devastatoare pe aeroport. Piloții au...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
„Mi s-a spus că nu sunt suficient de atrăgătoare”. Geena Davis dezvăluie motivul pentru care a fost refuzată...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine