Fed Cup. România-Rusia la egalitate, după prima zi de confruntări

Data publicării:
romania fed cup rusia echipa - cristina hutu
Echipa de Fed Cup a României în confruntarea cu Rusia Foto: Cristina Hutu

Ana Bogdan a restabilit egalitatea în întâlnirea România - Rusia, din play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova cu 6-3, 6-7 (5), 6-1, vineri seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. În primul meci de simplu de vineri, Elena Gabriela Ruse (166 WTA) fusese învinsă cu scorul de 6-1, 6-4 de Ekaterina Alexandrova (locul 28 WTA).

Ana Bogdan menţine vii speranţele României în duelul cu Rusia din Fed Cup. Racheta numărul 1 în absenţa Simonei Halep, românca a învins-o pe Kudermetova în trei seturi.

Ana Bogdan (90 WTA),jucătoarea cu cea mai bună clasare în WTA din echipa României, a învins-o pe Veronika Kudermetova, numărul 38 mondial, după două ore şi 13 minute. Românca o mai învinsese de două ori pe Kudermetova, cu 6-3, 3-6, 6-2 în 2014 la Namangan (Uzbekistan) şi cu 6-3, 6-1 în 2017 la Hua Hin (Thailanda), scrie Agerpres.

Începutul partidei a fost destul de echilibrat, Kudermetova reuşind un prim break, dar apoi Ana Bogdan a revenit şi a legat trei ghemuri la rând, câştigând primul set cu 6-3. În actul secund, Kudermetova s-a desprins la 4-2, apoi Ana Bogdan a revenit şi a egalat, 4-4, setul a ajuns în tiebreak, unde reprezentanta Rusiei a înclinat balanţa pe final, câştigând cu 7-6 (5). Ana Bogdan şi-a luat în serios rolul de lider al echipei României şi a dominat clar setul decisiv, adjudecat cu 6-1, în 31 de minute.

Românca a avut 3 aşi, Kudermetova a reuşit 7, Ana Bogdan a comis o dublă greşeală, iar rusoaica a avut 3. Ana Bogdan a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a avut mai puţine mingi câştigătoare, 17-23, dar şi mult mai puţine erori neforţate, 22-61.

Elena Gabriela Ruse, învinsă de Ekaterina Alexandrova

În primul meci de simplu de vineri, Elena Gabriela Ruse (166 WTA) a fost învinsă cu scorul de 6-1, 6-4 de Ekaterina Alexandrova (locul 28 WTA). Debutul în Fed Cup a copleşit-o pe Gabriela Ruse - a pierdut în doar o oră în faţa rusoaicei Alexandrova. Un game a reuşit să ia Ruse în primul set, cedat după ce şi-a pierdut de patru ori serviciul. Actul secund s-a terminat 6-4 pentru Alexandrova, care a profitat de chiar prima minge de meci.

Fed Cup, Rusia-România. Programul meciurilor de sâmbătă, 8 februarie

Echipa naţională de tenis a României întâlneşte în zilele de 7 şi 8 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, selecţionata Rusiei în Grupa Mondială a Fed Cup. Meciul contează pentru calificarea la turneul final al Fed Cup de la Budapesta, din 14-19 aprilie.

Sâmbătă, de la ora 14:00, se vor întâlni Ana Bogdan şi Ekaterina Alexandrova, iar în ultimul meci de simplu se vor afla faţă în faţă Elena Gabriela Ruse şi Veronika Kudermetova.

Bogdan şi Alexandrova au fost adversare o singură dată, rusoaica ieşind învingătoare în 2017, în calificări la Toronto, cu 6-1, 6-2.

Meciul de dublu va opune perechile Irina Bara (98 WTA la dublu)/Raluca Olaru (47 WTA la dublu) - Ana Blinkova (63 WTA la dublu)/Ana Kalinskaia (95 WTA la dublu).

Meciurile România-Rusia din Fed Cup sunt transmise de Digi Sport.

România-Rusia, confruntare în premieră în Fed Cup

Pentru această întâlnire, din echipa României nu fac parte jucătoarele de tenis Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu, care au renunţat la convocare pentru a se concentra pe turneele WTA în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste condiţii, căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, a convocat pentru partida cu Rusia următoarele jucătoare: Ana Bogdan (90 WTA), Irina Bara (160 WTA), Elena Gabriela Ruse (166 WTA), Raluca Olaru (47 WTA la dublu) şi Jaqueline Cristian (197 WTA).

Jucătoarele Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.

România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.

Fed Cup se dispută în premieră în acest an într-un nou format.

Mihaela Buzărnescu, operată la umăr, este suporterul numărul unu la întâlnirea cu Rusia. Un alt suporter celebru, deja obișnuit în tribune la competițiile de tenis de la Cluj, este primarul Emil Boc: 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri