Club nautic de zeci de milioane. Inaugurat de două ori, dar nefuncțional

Data publicării:
centru nautic captura

Clubul nautic din Slatina trebuia sa fie, încă de acum doi ani, o atracţie a oraşului. După trei ani de lucrări și licitații, investiția este încă nefuncţională.

Mugurel Manea, purtător de cuvânt primăria Slatina: „Lucrările au început în anul 2013, anul trecut practic au fost încheiate toate aceste lucrări şi am putut să dăm drumul abia acum.”

Bărcile cu vele și caiacele stau deocamdată în depozitul de pe ponton. Lipseşte instructorul specializat și nu există aviz ISU pentru clădire.

Cristian Lache, director centrul de agrement Slatina: „Avem semne că până la sfârşitul anului îl obţinem. De ce nu s-a putut obţine? Sunt diverse nereguli, minore, cum ar fi , ar trebui uşile schimbate că sunt de PVC. Avem lipsă de personal, avem încă două posturi vacante, nu s-a angajat nimeni.”

Proiectul a presupus amenajarea unor facilităţi rare în zonă, precum debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele, cu nouă culoare de câte 1.000 metri, dar și terenuri de sport pentru minigolf, beach-volei, tribune, spaţii pentru Fitness, SPA și chiar un coafor.

Primii vizitatori se declară încântați.

„Îmi place cum este amenajat, într-adevăr am nimerit şi o zi însorită, frumoasă ca şi plaja, frumoasă ca şi amenajarea.”

***

Aerul, totul, verdeaţa, aranjamentul pe aici.”

***

Să se relaxeze tineretul, nu are unde.”

De la 1 iunie vor fi deschise şi piscinele. Investiția a fost făcută prin programul operațional regional și a costat 36 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...