VIDEO. Atât de beată, încât nu poate sta în picioare. Copilul de 6 ani îi ține sticla de bere

Data actualizării: Data publicării:
femeie beata 2

O femeie din comuna Tămădău Mare, judeţul Călăraşi, a consumat atât de mult alcool, încât nu mai era în stare să se ţină în picioare, nici măcar în faţa copilul ei. Femeia, însoţită de fiul ei de 6 ani, care ţinea în braţe o sticlă de doi litri de bere, a fost filmată de un localnic, iar clipul a fost postat pe Facebook. Imaginile sunt tulburătoare:

- Hai vino la mine, hai vino.

Femeia cade la marginea șoselei, lângă copil: 

- Hai, mami! o îndeamnă copilul.

Apare la un moment dat și o fată.

- Ia-o nenicule, că e beată moartă. A căzut în faţa la maşină, nenicule - e reacția celor care au filmat scena.

 Fiica femeii o întreabă dojenitor: Iar ai băut?!

Potrivit primarului din localitate, femeia are trei copii și e cunoscută pentru consumul excesiv de alcool. Poliţia locală a cerut intervenția inspectorilor de la Protecția Copilului, dar aceștia s-au limitat până acum la o simplă vizită, spune edilul, care promite că va sesiza din nou instituția.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri