Live

Serena Williams, în finală la Wimbledon, amintește de nașterea dificilă: „Nu puteam merge până la cutia de scrisori ”

Data publicării:
FOTO: Gulliver/Getty Images

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, a 25-a favorită, şi-a exprimat satisfacţia şi surprinderea după calificarea în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, în urma victoriei din semifinale în faţa germancei Julia Goerges (6-2, 6-4), rememorând în acelaşi timp problemele de sănătate pe care le-a avut după naştere.

"Este o nebunie! Nu ştiu prea bine ce simt. Nu mă gândeam că lucrurile vor decurge atât de bine la doar al patrulea meu turneu după revenirea pe terenurile de tenis. Am avut o naştere foarte dificilă şi am suferit mai multe operaţii ulterior. După naştere, nici măcar nu puteam merge până la cutia de scrisori, deci nu este chiar un lucru normal să fiu în finală la Wimbledon. Savurez toate momentele petrecute aici", a spus Serena, potrivit Agerpres.

La rândul ei, Angelique Kerber, adversara Serenei Williams din finala turneului londonez pe iarbă, a afirmat că "Serena este înainte de toate o campioană. Am jucat meciuri superbe împreună. Dar de data asta va fi un cu totul alt meci decât cel din 2016. Ea revine după o lungă pauză, iar eu am jucat de atunci. Sunt mândră să fiu din nou în finală după un an în care lucrurile nu au mers aşa cum aş fi vrut. Este super!".

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, cap de serie 25, va juca la Wimbledon a zecea ei finală a turneului feminin, după ce a învins-o joi în semifinale pe germanca Julia Goerges, cap de serie 13, cu 6-2, 6-4 după o oră şi zece minute de joc.

Serena Williams, 36 ani, cu 7 succese la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016), va juca în finala de sâmbătă cu germanca Angelique Kerber, cap de serie 11, care a eliminat-o pe letona Jelena Ostapenko, cap de serie 12, cu 6-3, 6-3.

La 30 ani, Kerber va juca a doua ei finală la Wimbledon, după cea pierdută în 2016 chiar cu Serena Williams.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Halep, despre mesajul ironic al Serenei Williams în cazul suspendării: A fost o frustrare personală

Serena Williams a primit „Oscarul pentru modă”, fiind desemnată „Fashion Icon”

Amendă de 7.000 de euro pentru Djokovici. Și-a distrus racheta după o ieșire nervoasă în timpul finalei de la Wimbledon

La finala masculină de la Wimbledon 2023 a fost spectacol și în tribune. Vedete care au urmărit partida dintre Alcaraz și Djokovic

Partenerii noștri