Meta preia un startup de inteligență artificială evaluat între 2 și 3 miliarde de dolari

Redacția Digi Economic Data publicării:
inteligenta artificiala
sursa: shutterstock.com/

Meta a anunțat luni, 29 decembrie, că va achiziționa startupul de inteligență artificială Manus, fondat de antreprenori chinezi, în contextul accelerării strategiei sale de integrare a tehnologiilor AI avansate în produsele proprii. Tranzacția vine într-un moment de competiție între marile companii din tehnologie pentru dezvoltarea și controlul celor mai performante soluții de inteligență artificială.

Meta nu a făcut publice termenii financiari ai achiziției. Totuși, potrivit unei surse Reuters, valoarea Manus este estimată între 2 miliarde și 3 miliarde de dolari. Startupul are sediul în Singapore și este controlat de compania-mamă Beijing Butterfly Effect Technology.

Manus a atras atenția la nivel global la începutul acestui an, după ce a lansat ceea ce a prezentat drept primul agent AI general din lume. Compania susține că soluția sa este capabilă să ia decizii și să execute sarcini în mod autonom, cu un nivel de intervenție umană mai redus decât în cazul chatboturilor tradiționale.

Startupul a fost descris anterior drept un potențial „următor DeepSeek al Chinei”, iar lansarea produsului său a devenit virală pe platforma X. Compania afirmă că performanța agentului său AI depășește soluția DeepResearch dezvoltată de OpenAI.

Interes din partea autorităților chineze și parteneriate strategice

Ulterior lansării, autoritățile de la Beijing și-au exprimat interesul pentru susținerea Manus. În paralel, compania a încheiat un parteneriat strategic cu Alibaba, prin care cele două entități colaborează în dezvoltarea și optimizarea modelelor de inteligență artificială, conform Reuters.

Meta a precizat că va opera și comercializa serviciile Manus, urmând să le integreze atât în produsele destinate consumatorilor, cât și în cele pentru companii. Printre acestea se numără și Meta AI, platforma de inteligență artificială a grupului. Achiziția face parte dintr-o strategie mai amplă a companiei de a-și extinde capabilitățile AI prin achiziții și atragerea de talente.

Investițiile Meta în inteligență artificială

În acest an, Meta a realizat și alte investiții majore în domeniu. Compania a investit anterior în Scale AI, într-o tranzacție care a evaluat startupul specializat în etichetarea datelor la 29 de miliarde de dolari. În urma acordului, CEO-ul Scale AI, Alexandr Wang, în vârstă de 28 de ani, s-a alăturat ecosistemului Meta.

Manus a atras în acest an o finanțare de 75 de milioane de dolari, la o evaluare de aproximativ 500 de milioane de dolari, potrivit informațiilor apărute în presă. Runda de finanțare a fost condusă de fondul american de capital de risc Benchmark.

Compania se numără printre mai multe firme de tehnologie fondate în China care, în ultimii ani, și-au stabilit sediul în Singapore. Această strategie este asociată cu dorința de a reduce riscurile ca operațiunile să fie afectate de tensiunile geopolitice dintre Statele Unite și China, într-un context global tot mai sensibil pentru industria tehnologică.