Una dintre cele mai mari companii de asigurări din Elveția vrea să concedieze până la 2.600 de angajați

Redacția Digi Economic Data publicării:
somaj
sursa: shutterstock.com/

Grupul elvețian de asigurări Helvetia Baloise plănuiește să reducă până la 2.600 de locuri de muncă în următorii ani, ca parte a unui program de eficientizare lansat după fuziunea dintre Helvetia și Baloise, au declarat surse pentru Reuters.

Compania, cu o capitalizare combinată de aproape 20 de miliarde de franci elvețieni, intenționează să elimine între 2.000 și 2.600 de posturi până în 2028, dintre care până la 1.800 în Elveția. În Germania, vor dispărea 260–330 de locuri de muncă.

Reduceri vor avea loc în principal la nivelul sediului central și în operațiunile din Elveția și Germania. Helvetia Baloise are în prezent aproximativ 22.000 de angajați.

Fuziunea, finalizată vineri, 5 decembrie, a fost anunțată în aprilie alături de un plan de economii anuale de 350 milioane de franci elvețieni, două treimi provenind din reducerea costurilor de personal.

Un purtător de cuvânt al companiei a confirmat cifrele și a precizat că restructurările vor include atât concedieri, cât și măsuri alternative precum pensionări anticipate.

Helvetia Baloise operează în Elveția, Germania, Franța, Italia, Spania, Belgia, Austria și Luxemburg.