Analiză 70% din păcănele au dispărut. Pierderile din economie trec de un miliard de euro

Bianca Bâlu Data publicării: Data actualizării:
jocuri de noroc
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

O ordonanță de urgență adoptată în luna februarie, care a schimbat regulile privind jocurile de noroc în locațiile fizice, ar fi produs deja pierderi importante pentru economia românească și pentru bugetele publice, în condițiile în care o mare parte din aparatele autorizate au dispărut din piață.

Conform unei companii de consultanță și analiză economică specializată în studii de piață și analize de business, peste 70% din parcul de aparate autorizate față de nivelul din 2023 a dispărut, iar efectele financiare ar putea depăși un miliard de euro pe an.

OUG 7/2026 a fost prezentată drept un instrument prin care autoritățile locale urmau să obțină mai mult control asupra activităților de jocuri de noroc și, în același timp, noi venituri la bugetele locale. Actul normativ a introdus obligația operatorilor de a obține autorizații locale, în baza unor regulamente stabilite de consiliile locale.

Problema este că, potrivit analizei, aceste regulamente au întârziat să apară.

La 1 septembrie, la mai bine de patru luni de la expirarea termenului de 60 de zile prevăzut pentru adoptarea lor, doar 90 de localități din aproximativ 3.100 aveau adoptată o hotărâre privind regimul jocurilor de noroc. Dintre acestea, 35 au decis interzicerea activității, iar 55 au ales să o permită.

„Ordonanța a fost scrisă ca instrument fiscal pentru administrația locală. La șase luni, bugetele locale nu au încasat nimic. Taxa nu se datorează în perioada de tranziție, iar în cele 35 de localități care au interzis nu se va datora niciodată. În schimb, bugetul de stat a pierdut deja aproape 400 de milioane de euro”, susține analiza.

Zeci de mii de aparate au dispărut din piață

Datele prezentate în analiză indică o reducere puternică a numărului de aparate de joc autorizate. La 1 septembrie 2026, registrul public al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) cuprindea 19.723 de aparate cu autorizație valabilă, față de 35.533 în luna martie.

Scăderea este de aproximativ 45% în doar câteva luni. Comparativ cu 2023, reducerea depășește 70%.

Potrivit estimărilor analizei, aparatele ieșite din funcțiune generau împreună aproximativ 350 de milioane de euro anual la bugetul public, prin taxe de autorizare, taxa de viciu, contribuții pentru jocul responsabil, impozite și contribuții aferente locurilor de muncă.

„Discutăm, în esență, despre o eroare de proiectare fiscală care face ca OUG, în loc să aducă bani mai mulți la bugetele locale, să facă exact pe dos”, susține Adrian Negrescu, managerul companiei si autorul analize.

Iar situația s-ar putea înrăutăți în lunile următoare. Potrivit datelor analizate, numărul aparatelor autorizate ar urma să scadă la 14.682 la 1 octombrie, la 9.786 la 1 decembrie și la 7.201 la începutul anului 2027.

În acest scenariu, pierderile directe la buget ar putea ajunge la 530-550 de milioane de euro anual, iar impactul total asupra economiei, inclusiv prin efectele asupra furnizorilor de servicii, chiriilor, telecomunicațiilor, soluțiilor de plată, serviciilor IT și de securitate, ar putea depăși un miliard de euro pe an.

„Într-o perioadă în care statul încearcă să rezolve problema deficitului uriaș, din cauza unei ordonanțe de urgență insuficient documentate se pierd un miliard de euro încasări la buget”, spune Adrian Negrescu.

Citește și Jocurile de noroc: Avertisment din industrie privind extinderea restricțiilor către online. „O treime din locații au fost deja închise"

Mii de locuri de muncă, afectate

Efectele nu se limitează la veniturile bugetare. Potrivit analizei, sectorul privat al jocurilor de noroc în locații fizice avea la începutul anului între 26.441 și 28.049 de angajați. La 1 iulie, numărul acestora coborâse la 19.636.

Astfel, între 10.000 și 15.000 de persoane și-ar fi pierdut locurile de muncă într-un interval de numai șase luni, conform estimărilor prezentate.

„Nu mai discutăm dacă închidem sau nu. 70% din piața jocurilor de noroc s-a închis deja în numai câteva luni”, afirmă Negrescu. „Discuția care a mai rămas este ce facem cu ce nu s-a închis încă și cu banii pe care nici măcar primăriile care au vrut să încaseze nu i-au încasat.”

Analiza susține că revenirea acestor locuri de muncă ar fi dificilă chiar și în cazul unei reglementări rapide. O locație închisă presupune pierderea spațiului, plecarea angajaților și, ulterior, parcurgerea unor noi proceduri administrative pentru redeschidere.

În paralel, compania de analiză atrage atenția asupra riscului ca o parte dintre clienții care părăsesc operatorii autorizați să se îndrepte către piața ilegală.

Lista neagră a ONJN cuprindea, la 1 iulie 2026, 1.863 de site-uri, după adăugarea a peste 300 de platforme în ultimele 12 luni.

„Am închis 70 la sută din piața pe care o puteam controla. Singurii care au câștigat ceva din asta sunt operatorii pe care nu îi putem controla deloc”, spune Adrian Negrescu.

Potrivit analizei, problema ar putea fi corectată prin introducerea unor norme tranzitorii care să lege aplicarea obligației de autorizare locală de existența efectivă a regulamentelor adoptate de autoritățile locale.

„Norma este deja scrisă și agreată între ONJN și Ministerul Finanțelor. Nu presupune nici dezbatere de fond, nici studiu suplimentar de impact, ci presupune o semnătură”, susține compania de analiză economică.

O altă soluție propusă este elaborarea unui regulament-model pe care primăriile să îl poată utiliza pentru stabilirea zonelor în care activitatea este permisă, a taxelor și a procedurilor de autorizare.

În lipsa unor modificări, estimările prezentate indică o continuare a scăderii numărului de aparate și, implicit, a veniturilor generate de sector pentru bugetul public.

„Banii nu se mai întorc și locațiile nu se mai redeschid. Ce se mai poate salva este scopul pentru care ordonanța a fost scrisă”, conchide Adrian Negrescu.

Te-ar putea interesa și Bilanț în industria pariurilor: Peste 50.000 de români s-au autoexclus din sălile de jocuri. Statul a închis 60 de operatori