Bolojan, despre litigiul cu Pfizer: Vom încerca o renegociere. Până atunci, suntem obligați să plătim despăgubiri

Alexandru Gologan Data publicării:
bolojan
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Invitat în cadrul unei emisiuni radiofonice, premierul Ilie Bolojan a transmis joi, 2 aprilie, că va încerca renegocierea contractului cu Pfizer, act care face obiectul unui litigiu evaluat la aproximativ 600 de milioane de euro.

Oficialul a precizat în cadrul discuțiilor că hotărârile negândite de unii decidenți se întorc împotriva statului român mai devreme sau mai târziu.

„Din păcate, am primit vestea sentinţei în prima instanţă, din păcate executorie a Tribunalului din Belgia, prin care trebuie să plătim companiei Pfizer pentru dozele de vaccin pe care le-am contractat în anii de pandemie o sumă importantă, care este de aproape 3,5 miliarde de lei, la care se adaugă penalităţi zilnice.

Ceea ce trebuie să facem cât mai repede posibil, în zilele următoare, este să luăm legătura cu firma Pfizer, să începem o negociere, să blocăm plata dobânzilor şi să vedem care este modalitatea prin care putem găsi o formulă ca această plată să se facă într-o manieră eşalonată.

Şi, de asemenea, ne consultăm cu echipa de avocaţi, pentru că în această situaţie este şi Polonia, într-o situaţie identică. În aceeaşi zi am avut două procese conexate, România şi Polonia. Şi Polonia a pierdut. Deci, ne consultăm cu privire la ceea ce este de făcut în perioada următoare”, a declarat Bolojan.

Cine este responsabil pentru nota de plată

În căutare de vinovați, premierul a lansat o anchetă prin intermediul ministerelor abilitate.

„Am rugat Ministerul de Finanţe, care a lucrat împreună cu avocaţii în apărarea României în acest dosar, şi Ministerul Sănătăţii să facă o situaţie, pentru că mi se pare de bun simţ ca opinia publică să aibă o cronologie cât mai exactă a ceea ce s-a întâmplat”, a transmis Blojan.

Premierul a subliniat că au fost comandate mult prea multe doze de vaccin şi că decizia principală a fost luată de guvernul condus de Florin Cîţu.

„Fără să cunosc toate detaliile, în mod cert, am comandat prea multe doze faţă de câte aveam nevoie. Înţeleg că au fost peste 100 de milioane de doze, ceea ce este mult mai mult decât populaţia ţării noastre.

Nu le-am vândut atunci când încă mai puteam vinde din ele sau rezolva anumite probleme. Nu am renegociat cu această companie imediat, când lucrurile erau calde, cum au reuşit să facă alte ţări şi, din păcate, nu am evoluat nici în aceşti ani.

Şi am ajuns în această situaţie. Deci, e un cumul de responsabilităţi şi, sigur, decizia principală de a contracta prea multe doze s-a luat în mandatul guvernului Cîţu. Aceasta este realitatea”, conchide Ilie Bolojan.