Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în primele zece luni din 2025
Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 3,6% în primele zece luni ale anului 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, potrivit datelor preliminare publicate luni, 3 noiembrie, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza informaţiilor furnizate de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI).
Astfel, în perioada ianuarie - octombrie 2025, numărul autoturismelor noi înmatriculate la nivel naţional a ajuns la 120.836 de unităţi.
Pe de altă parte, în luna octombrie 2025, piaţa auto a înregistrat o creştere de 11,5% faţă de octombrie 2024, până la un volum de 12.769 de unităţi.
În interiorul acestui segment, autoturismele 100% electrice au consemnat un avans spectaculos de 86%, ajungând la o cotă de piaţă de 8%, notează Agerpres.