Nazare nu mai are răbdare cu societățile comerciale: dacă sunt inactive intră în procedura de dizolvare
Ministerul de Finanţe va crea un regim în care societăţile inactive vor avea termene clare până la care ori se declară active din nou, ori vor intra într-o procedură de dizolvare, lichidare şi radiere, anunță ministrul de resort, Alexandru Nazare.
Ministrul Finanțelor a fost tranșant în privința societăților comerciale care nu contribuie la bugetul de stat din cauza inactivității.
„Avem un număr de 462.000 de contribuabili inactivi. Aceştia datorează bugetului de stat 3 miliarde şi jumătate de lei. Practic nu a existat o preocupare până acum în privinţa acestei pături de societăţi comerciale inactive, cu sau fără datorii.
Ele îngreunează foarte mult administrarea fiscală şi chiar dacă apare, nu sunt pe radar, creează datorii. Cele 3 miliarde şi jumătate de lei sunt foarte mulţi bani şi sunt foarte mulţi bani pentru România astăzi.
Nu mai poţi să stai 15-20 de ani în inactivitate fără să te deranjeze nimeni. Vom crea un regim în care societăţile inactive vor avea termene clare până la care ori se declară activi din nou, pentru cei care sunt în această situaţie complet accidental, din diverse motive, ori vor intra într-o procedură de dizolvare, lichidare şi radiere după caz.
Că tot vorbeam de capitalul social mai devreme. Nu putem să avem un regim atât de facil în privinţa înfiinţării companiilor, cu costuri extrem de mici, un leu şi un regim atât de complicat în privinţa desfiinţării lor. Practic nu le desfinţăm niciodată. Am găsit inactivi şi de 15 ani.
Nu-i normal pentru toţi contribuabilii corecţi care îşi plătesc taxele la zi, care au actele în regulă, să ai aproape jumătate de milion de companii în inactivitate la care nu se uită mai nimeni", a declarat Nazare, într-o conferinţă de presă susținută la Guvern.