Nicușor Dan: Modificările fiscale pun presiune pe IMM-uri. Ce schimbări se produc
Fiecare modificare fiscală înseamnă pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) refacerea planului de afaceri, recalcularea costurilor, renegocierea contractelor, adaptarea sistemelor IT, instruirea contabililor, transmite preşedintele Nicuşor Dan.
Potrivit sondajelor, încrederea antreprenorilor în evoluţia economică a României a scăzut la 34,69%, arată Agerpres.
„Pentru un IMM cu 10-20 de angajaţi, o singură schimbare fiscală poate însemna săptămâni de muncă şi costuri de zeci de mii de euro. În România există peste 800.000 de întreprinderi mici şi mijlocii. Acestea reprezintă 99,7% din totalul companiilor active din ţara noastră.
IMM-urile angajează 66% din forţa de muncă a sectorului privat şi generează 56% din valoarea adăugată brută a economiei noastre”, explică Nicușor Dan.
Birocraţia nu afectează toate companiile în mod egal
Consilierul prezidenţial, Radu Burnete, a subliniat că lipsa de predictibilitate fiscală reprezintă o provocare, iar birocrația, un real obstacol.
„Când aceste schimbări vin an de an, semestru de semestru, mesajul către antreprenor este clar: nu te baza pe nimic. Nu face planuri pe termen lung. Supravieţuieşte de la un trimestru la altul.
Cum putem cere întreprinderilor româneşti să fie competitive la nivel european când nu le oferim predictibilitatea de care au nevoie pentru a planifica, a investi, a se dezvolta? Acest lucru trebuie să se schimbe şi am încredere că se va schimba treptat începând un buget realist pentru anul 2026.
Marile companii au departamente întregi dedicate relaţiei cu administraţia. Pot angaja consultanţi, avocaţi, specialişti care să navigheze prin labirintul normelor şi procedurilor. IMM-urile nu au acest lux.
Pentru un IMM, birocraţia înseamnă că proprietarul sau directorul, în loc să se concentreze pe produsul său, pe clienţi, pe inovaţie, petrece ore şi zile întregi alergând după acte, completând formulare, aşteptând aprobări", precizează Burnete.
În timp ce 45% dintre IMM-urile din România se autofinanţează, jumătate dintre antreprenorii români nu au acces adecvat la finanţare bancară sau investiţii.