Romgaz caută un nou integrator pentru centrala Iernut: termenul-limită e stabilit, dar finalizarea efectivă ar putea depăși acest prag
Romgaz a lansat miercuri, 25 februarie, o licitație pentru servicii de management de șantier și punere în funcțiune a centralei electrice pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, cu o capacitate instalată de 430 MW, pentru a suplini lipsa unui antreprenor general după rezilierea contractului cu constructorul spaniol.
Procedura vine după ce, în octombrie 2025, compania a reziliat oficial cel de-al doilea contract cu Duro Felguera. Decizia a fost luată după ce firma spaniolă a solicitat, în august 2025, suspendarea lucrărilor, invocând dificultăți financiare și propria insolvență. Romgaz a decis să nu mai prelungească parteneriatul.
Valoarea estimată a contractului este de 19,13 milioane de lei. Criteriile de atribuire includ:
40% - prețul ofertei,
40% - experiența similară a experților,
20% - experiența în proiecte similare aflate în situație de recuperare.
Durata contractului este de 15 luni de la semnare. Acest termen ridică semne de întrebare în contextul în care data-limită oficială pentru punerea în funcțiune a centralei este 31 decembrie 2026. În funcție de momentul semnării contractului, implementarea serviciilor de management s-ar putea extinde în 2027, ceea ce ar face incertă încadrarea strictă în calendarul actual.
Proiect aproape finalizat, dar blocat la 98%
Centrala de la Iernut este realizată fizic în proporție de aproximativ 98%, potrivit datelor comunicate anterior. Restul de 2% reprezintă însă o etapă tehnic complexă: integrarea sistemelor de automatizare, testele „la cald” și probele de performanță, esențiale pentru punerea în funcțiune comercială.
Fără un antreprenor general, Romgaz va trebui să gestioneze direct relația cu numeroșii subantreprenori și furnizori de echipamente implicați în proiect, inclusiv companii internaționale precum General Electric, furnizor de tehnologii pentru centralele pe gaze.
Prin licitația actuală, compania caută o firmă care să preia rolul de coordonator tehnic și operațional al șantierului, asigurând integrarea lucrărilor rămase și supervizarea etapelor de testare și recepție.
La consultarea preliminară de piață organizată la începutul anului, au depus oferte neangajante patru companii: Naes Corporation, Tuv Austria România, Mithras Build și Konsent S.A.
Câștigătorul va fi desemnat în urma procedurii competitive lansate în SICAP.
Prelungirea finanțării prin PNI
În paralel, Guvernul României a aprobat un act adițional care prelungește termenul de finalizare a investiției până la 31 decembrie 2026, aceasta fiind data-limită până la care pot fi utilizate fondurile din Programul Național de Investiții (PNI) aferente proiectului.
Contractul de finanțare este valabil până la 30 iunie 2027 pentru decontarea cheltuielilor, însă punerea în funcțiune a centralei nu poate depăși finalul anului 2026. Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 321 de milioane de lei prin PNI.
Contractul de antreprenor general pentru centrala de la Iernut a fost câștigat de Duro Felguera în 2017. Prima reziliere a intervenit în iunie 2021, la aproximativ cinci ani de la debutul proiectului, pe fondul întârzierilor semnificative.
În august 2023, contractul a fost reluat cu aceeași companie, într-o încercare de a evita o nouă procedură de achiziție care ar fi prelungit suplimentar termenul de finalizare. Potrivit noii înțelegeri, centrala ar fi trebuit finalizată până în decembrie 2025. A doua reziliere a fost anunțată în octombrie 2025, după ce constructorul nu a reușit să finalizeze probele tehnologice la termenul asumat.
Centrala de 430 MW de la Iernut este una dintre cele mai importante investiții recente în producția de energie electrică pe gaze din România. Deși lucrările sunt aproape finalizate din punct de vedere fizic, etapele rămase sunt esențiale pentru punerea în exploatare comercială.