Un sector din Capitală rămâne fără apă caldă din cauza lucrărilor la sistemul de termoficare. Cât durează intervenția
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă în Sectorul 4 din Bucureşti din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, a transmis pe 23 octombrie, Compania Municipală Termoenergetica.
Mentenanța sistemului se va desfășura în intervalul 26 - 30 octombrie.
„Începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări de reîntregire a reţelei termice primare din Sectorul 4, în cadrul proiectului POIM parte a obiectivului de investiţii Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti, finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat”, transmit reprezentanții Termoenergetica.
Intervenţia constă în reîntregirea conductelor modernizate şi realizarea conexiunilor necesare pentru punerea în funcţiune a tronsonului de reţea reabilitat, precum şi înlocuirea unui cămin subteran al reţelei cu unul nou.
Pentru executarea lucrărilor este necesară sistarea temporară a agentului termic către 17 puncte termice, care alimentează aproximativ 166 de blocuri.
Zonele afectate
Operațiunile vor avea loc pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, la conducta primară de termoficare cu diametrul de 700 milimetri. Zonele unde se vor desfășura lucrări vor fi:
- bulevardul Constantin Brâncoveanu,
- strada Secuilor,
- şoseaua Olteniţei,
- Calea Şerban Vodă.
Inclusiv străzile adiacente sunt vizate în cadrul intervențiilor anunțate. Încărcarea conductelor se va desfăşura etapizat, pe măsură ce lucrările se finalizează.
Citește și: Când pornește căldura în sistemul centralizat. Pragul de temperatură stabilit prin lege