Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend, a declarat vineri emisarul american Tom Barrack, după ameninţările tot mai dese ale Washingtonului şi Israelului din ultimele zile.
„Ar putea avea loc un atac în acest weekend? Absolut”, a spus Tom Barrack, ambasador al SUA la Ankara şi emisar special în Siria, într-un interviu acordat influencerului Mario Nawfal, relatează AFP preluată de Agerpres.
Preşedintele Donald Trump „este deschis unui acord, disponibil şi accesibil, iar noi suntem la masa negocierilor de luni şi luni de zile”, a adăugat Barrack.
Citește și: Trump spune că poate încheia rapid războiul din Iran, însă are o dilemă: „Asta este întrebarea”
Discuţiile dintre Washington şi Teheran sunt în impas la aproape opt luni de la începerea conflictului declanşat de atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului.
Donald Trump a declarat recent, în mai multe rânduri, că va lua în curând o „decizie” cu privire la Iran, afirmând că ar putea adopta o abordare "mai blândă" sau "mai dură". El sugerase anterior că acest lucru nu se va întâmpla înainte de alegerile de la mijlocul mandatului din SUA din 3 noiembrie.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe care Trump l-a susţinut public înainte de alegerile de marţi din Israel, a declarat miercuri că „răsturnarea” regimului iranian este singura opţiune pentru a elimina ameninţarea reprezentată de Teheran.
Citește și: Turcia lansează un avertisment privind un nou atac asupra Iranului: „Nimeni nu susţine o astfel de măsură”
Editor : Ana Petrescu