Festivalul Național de Teatru, Ediția 33

Data actualizării: Data publicării:
FNT 2023 Articol susținut de UNITER

În perioada 20-30 octombrie 2023, Capitala va deveni gazda unor producții importante din țară și din străinătate, un spațiu de dialog și cunoaștere, un spațiu efervescent, deschis creatorilor și publicului.

LABORATOARELE SENSIBILULUI este conceptul propus de echipa curatorială a Festivalului Național de Teatru pentru ediția 33. Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu, Călin Ciobotari au pus ediția din acest an sub semnul cercetărilor tematice ale actualității, explorărilor unor limbaje artistice mai puțin convenționale, noilor forme de dramaturgie și reinterpretare a tradiției scriiturii pentru teatru, revalorificării scenice a corpului și corporalității, reflecțiilor asupra transformărilor fizice, emoționale, spirituale ale artiștilor în interiorul procesului de lucru. Credem că orice tip de festival și, cu atât mai mult, un Festival Național de Teatru ar trebui să fie nu doar o etalare, ci și o formă de explorare, nu doar o relatare despre ceea ce a fost, ci și o anticipare a ceea ce ar putea urma.

Din cele 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente echipa curatorială a optat echipa curatorială a optat pentru creatori și creatoare cu estetici diferite și limbaje teatrale variate

Anul acesta, celor 30 de spectacole selectate din țară li se vor adăuga instalații performative și vizuale, spectacole lectură pe texte noi de dramaturgie contemporană, spectacole de teatru în școli, dezbateri, conferințe, întâlniri cu artiști, expoziții, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, etc. Festivalul nu va fi privat nici de participarea internațională, 3 spectacole străine ale unor importanți producători europeni vor face parte din selecția FNT 2023.

În deschiderea Festivalului, începând cu ora 19:00, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național, se va juca „Catarina And The Beauty Of Killing Fascists”/„Catarina și frumusețea de a ucide fasciști”, textul și regia aparținând lui Tiago Rodrigues, apreciat dramaturg, producător, regizor și actor portughez, directorul Festivalului de Teatru de la Avignon (Franța). O a doua reprezentație va avea loc pe data de 21 octombrie, în aceeași sală a TNB, de la ora 18:00. Sub acest titlu bizar spectacolul prezintă povestea unei familii mult prea încătușată de o tradiție care, la un moment dat, se rupe.

Oh My Sweet Land” / „O dulcele meu pământ”, concept și interpretare – Corinne Jaber, producție Young Vic Theatre (Anglia) șiThéâtre de Vidy (Elveția) este o altă prezență importantă în Festival. Corinne Jaber, actriță, scenaristă și regizoare de origine siriană-germană va susține și un masterclass despre procesul creativ al spectacolului prezentat în Festival.

Cel de-al treilea spectacol invitat în Festival este o producție britanică (The Royal Lyceum Theatre, Edinburgh): „Truth’s a Dog Must to Kennel”/„La coteț, adevăr câinos”, textul și interpretarea aparținându-i lui Tim Crouch – dramaturg, performer și regizor de teatru experimental care propune în acest spectacol o revizitare a textului clasic „Regele Lear” dintr-o perspectivă profund contemporană.

Programul integral FNT – spectacole și alte evenimente – cu detalii și bilete poate fi accesat aici.

Multe informații și detalii și pe https://www.instagram.com/festivalfnt/

https://www.facebook.com/fntfestivalulnationaldeteatru

Festivalul Național de Teatru este organizat de UNITER, în colaborare cu Primăria municipiului București prin ARCUB și Direcția de Cultură a municipiului București și TVR.

Proiect finanțat de Ministerul Culturii.

Parteneri: Institutul Cultural Român și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Partener principal:MOL România

Sponsori: KTN Tehnology și Domeniile Blaga

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani se fac din meditații în România. Doar 12.500 de persoane au declarat veniturile la ANAF în 2025
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...