Disney în concert: Frozen live la București

Data actualizării: Data publicării:
frozen

Filmele Disney au cucerit o lume întrega atât prin desenele elaborate şi poveştile pline de farmec, cât şi prin coloana sonoră complexă. Spectatorii au avut ocazia să vadă în sălile de cinema, de nenumărate ori, cum aceste trei elemente se îmbină pentru a crea filme care cuceresc la nesfârşit o lume întreagă. De dată această, Disney suprinde cu un concept nou care îi va aduce şi mai aproape de poveste. Dacă până acum „Regatul de gheaţă” a fost vizionat la cinema sau acasă, organizatorii adresează publicului invitaţia de a revedea filmul, pe 27 Mai 2017, la Sala Palatului! Dar nu oricum, nu numai că la cinema, doar cu proiecţia integrală, ci şi cu trăirile şi subtilităţile inegalabile oferite de muzică live.

Dalma (1)

Personajele iubite din „Frozen” coboară de pe marile ecrane pentru a interpreta live toate melodiile adorate de către cei mici şi cei mari. Spectatorii se vor reîntâlni cu Elsa şi cu Ana, Hans şi Kristoph şi, bineînţeles, Olaf şi Sven, nu doar în filmul care va rula integral pe ecranul montat special la Sala Palatului pentru acest eveniment, ci şi pe scenă. Cu participarea orchestrei şi corului, întreagă coloana sonoră a filmului va fi reprodusă integral, fiecare melodie şi fiecare notă muzicală compusă pentru film vor crea o atmosfera unică, o experienţă de neuitat pe care numai un astfel de eveniment o poate aduce.

Pe 27 Mai vara ce urmează să înceapă este îngheţată, iar Sala Palatului se va transformă într-un regat de gheaţă. Alături de solişti, orchestra şi cor, publicul, copii şi adulţi, va pleca într-o aventură de neuitat pentru a aduce vara înapoi.

Paula

Filmul „Regatul de gheaţă” va rula dublat în limba română, păstrând dialogurile originale. Toate melodiile vor fi interpretate, de asemenea, în limba română

Biletele s-au pus în vânzare încă din data de 7 Decembrie, 2016, online pe www.eventim.ro şi în toată reţeaua Eventim. Copiii sub 12 ani beneficiază de 20% reducere din preţurile pentru adulţi, pentru fiecare categorie de preţ, incluzând VIP. Biletele pot fi achiziţionate cu preţuri începând de la 56 lei!

Evenimentul „Disney în Concert: Frozen” este un concept Disney şi o producţie realizată sub licenţă Disney.

Paula Seling, Dalma şi George vor interpreta melodiile din Frozen

Filmul va rula integral, iar toată muzică va fi cântată live de către orchestra şi cor. Pentru a două oară într-un eveniment Disney în Concert, Paula Seling, pentru vocea Anei, şi Dalma, pentru vocea Elsei, vor încânta publicul cu “Hai afară la zăpadă”, “S-a întâmplat”, “După atâta amar de vreme” sau “Asta e dragostea”. După o frumoasă şi reuşită colaborare în trecut, cele două soliste, îndrăgostite de muzică Disney, vor da glas surorilor mult îndrăgite.

Lor li se alătură George Papagheorghe, pentru melodiile cântate de Hans, Kristoff şi Olaf. Versatilitatea şi vocea cu totul deosebită îi vor permite artistului GEØRGE să interpreteze în aceeaşi seară trei personaje diferite.

George1

Paula Seling va păşi pentru prima oară în „Regatul de Gheaţă”, considerându-se onorată să reprezinte un personaj curajos cu o inima de aur aşa cum este Ana. Pentru Dalma şi GEØRGE, spectacolul de la Sala Palatului este o revenire în Regatul de Gheaţă, Dalma intepretând în trecut melodiile Elsei pentru varianta filmului în limba română, iar GEØRGE a dublat integral personajul Hans pentru acelaşi film.

Filmul „Regatul de gheaţă” va rula dublat în limba română, păstrând dialogurile originale. Toate melodiile vor fi interpretate, de asemenea, în limba română.

Evenimentul „Disney în Concert: Frozen” este un concept Disney şi o producţie realizată sub licenţă Disney.

Frozen_web

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate