JURNAL PENTRU COPII. „Poveștile Crăciuniței”, darul oferit copiilor de o scriitoare în vârstă de 11 ani

Data publicării:
carti

Cartea „Poveştile Crăciuniţei" este darul pe care Alexia Ghergan îl oferă, de sărbători, tuturor copiilor şi părinţilor din lume. Chiar dacă are doar 11 ani, fata şi-a publicat cea de-a treia carte: o colecţie de poveşti din care cei mici şi cei mari au câte ceva de învăţat.

„În carte se află tot felul de lucruri magice”, explică micuța scriitoare. „Poate că ne ajută și pe noi, cei mari, să înțelegem că lumea văzută prin ochi de copil este mai bună și mai frumoasă”, subliniază Florenta Tibacu, învățătoarea Alexiei. „Mai întâi te încântă imaginea cărții. Apoi aventurile extraordinare. Descrierile sunt numeroase, dar niciodată plictisitoare”, adaugă Paulina Nastase, diriginta Alexiei.

Cei care au citit deja cartea Alexiei spun că le este greu să aleagă o poveste preferată. Şi totuşi, micuţa scriitoare se simte atrasă de o legendă...„Preferata mea este Blestemul lupului, pentru că sunt fascinată de lupi”.

În „Blestemul lupului”, personajele pricipale sunt doi pui de lupi, unul alb şi unul negru. Cele două animale sunt obligate să se despartă şi de aici începe o serie de aventuri. „Poveștile Alexiei vin din lumea reală, din lumea care înconjoară. Apar animalutele pe care le iubește ea. Și de aici se vede dragostea ei pentru ce se află în jur... ”, spune Florenta Tibacu.

„Poveștile Crăciuniței le-am scris după călătoria în Finlanda, unde am fost fascinată de locurile pline de zăpadă și de aurora boreală”, explică micuța scriitoare.

Lumea Alexiei este una specială şi izvorăşte din imaginaţia ei. „De multe ori se trezește și spune Mami, eu am visat ceva frumos. O transform într-o poveste”, explică Diana Ghergan, mama Alexiei.

Ce îşi doreşte Alexia cel mai mult? „Aș dori ca în seara de Ajun toți copiii să primească Poveștile Crăciuniței, să se bucure de ele”.

Cei care o cunosc sunt convinşi că Alexia va ajunge o scriitoare celebră. Dar până atunci ne sfătuiesc să ne bucurăm de „Poveştile Crăciuniţei”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...