Organizatorii expoziției cu corpuri umane sunt acuzați de lipsă de etică

Data publicării:
the 20human 20body 20jpg-54638

Într-o scrisoare deschisă adresată academicianului Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală se invocălipsa de etică a organizatorilor expoziţiei, dar şi intenţia unei „afaceri profitabile”, având în vedere preţurile biletelor.

Semnatarii scrisorii citează o serie de articole apărute în presa internaţională, în care este contestată corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia publicului de către curatorii expoziţiei. Astfel, atâtThe New York Times, cât şiDaily Mailscriau în 2008, respectiv 2010, că trupurile umane expuse şi conservate prin tehnica plastinaţiei nu ar fi fost nerevendicate, ci că ar fi aparţinut, de fapt, unor prizonieri chinezi executaţi.

Autorii scrisorii caracterizează expoziția ca fiind macabră și degradantă și cer directorului muzeului să blocheze acest eveniment.

Academicianul Dumitru Murariu a subliniat că Muzeul Antipa „nu s-a ocupat de procurarea şi conservarea exponatelor şi nici de realizarea expoziţiei”, instituţia pe care o conduce fiind „doar gazdă a uneia dintre cele mai mari expoziţii itinerante ale lumii”, potrivit MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte lipsa de etică de care este acuzat muzeul, directorul acestuia a precizat că nu este vorba despre aşa ceva, expoziţia având un scop pur educativ.

Expoziţia „The Human Body” include peste 200 de exponate. Acestea sunt corpuri umane reale, care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra corpului omenesc. Exponatele au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.

Vernisajul expoziției va fi în data de 22 martie la Muzeul Antipa din Bucureşti şi va fi deschisă publicului până pe 30 iunie, zilnic, de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00-20.00.

Prețurile biletelor vor fi între 32 de lei şi 60 de lei de persoană, respectiv 85 de lei şi 135 de lei pentru grupuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Grecia alocă 780 milioane de euro pentru apărarea biodiversității marine
Grecia vrea ca Europa să-și înființeze propriul sistem de apărare antiaeriană: „Ar funcționa ca Iron Dome din...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
NDAmaGFzaD02NWM4YWI1YmY1ZDAzYzc5NDFiZmY2NDc0YTZmOGI1MA==.thumb
Israelul anunță că trimite trupe suplimentare în Rafah: Operațiunea militară se va intensifica
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...