Sari la conținut
News Alert

VIDEO. Film de promovare în Brazilia a unui sat românesc, lansat în ziua începerii Olimpiadei de la Rio de Janeiro

Corneliu Țepeluș este originar din satul harghitean Voșlăbeni, sau Voșlobeni, cum îi spun localnicii, a trăit mult timp în Canada și SUA, iar de câțiva ani este instructor de schi în timpul iernii și ghid turistic pe timp de vară. Iubitor al locurilor natale, Corneliu a adus în Harghita turiști din toată lumea și a promovat tot timpul frumusețile zonei, cultura și tradițiile de aici.

Pe actrița braziliană Jaqueline Novak, din orașul Curitiba, a întâlnit-o anul trecut, în Poiana Brașov, la schi, și a aflat că este impresionată de Transilvania, de mitul lui Dracula, de legendele locului sau de castele din zonă. Harghiteanul i-a prezentat tinerei actriței o parte a atracțiilor turistice din Transilvania și pentru că i-au plăcut foarte mult Jaqueline a revenit în primăvara acestui an pentru a descoperi locuri, oameni, tradiții, povești. Așa s-a născut ideea de a realiza un film de promovare în Brazilia a satului Voșlăbeni, unde s-a născut Corneliu și care a fascinat-o pe Jaqueline din primul moment.

Îmbrăcată într-o ie românească, Jaqueline prezintă în limba portugheză locurile reprezentative din sat, de la biserica ctitorită în 1864, până la fântâna din localitate, care este considerată și vatra satului, dar și frumusețile naturale ale zonei.

Actrița braziliană l-a cunoscut și pe primarul din localitate, Mihai Tinca, edilul fiind de părere că ideea promovării comunei este una foarte bună pentru că, astfel, turiștii pot afla mai multe despre această zonă.

„Mi se pare o idee bună dacă suntem promovați și sper să aibă și efect și ar fi bine să vină și turiști brazilieni în Voșlobeni. Sperăm să ne mai cunoască lumea și să știe că existăm și unde existăm”, a declarat pentru Agerpres primarul comunei Voșlăbeni, Mihai Tinca.

Jaqueline a vorbit cu bătrânii din sat despre obiceiurile locului și a fost și oaspetele unei stâne din localitate, unde a fost răsfățată cu bucate tradiționale, respectiv bulz, tocană de miel sau caș proaspăt. Ultimele cadre din film îi arată pe Jaqueline și Corneliu ciocnind un pahar de palincă, în curtea casei părintești a harghiteanului.

 

Filmul este subtitrat în limba română, a fost regizat de Corneliu Țepeluș și a fost realizat cu ajutorul unor tineri din Voșlăbeni, având buget zero, și urmează să fie distribuit gratuit pe Internet și pe rețelele media.

Intitulat „O zi în Transilvania”, filmul este unul pilot, întrucât cei doi doresc să realizeze, în viitor, un film de promovare în Brazilia a zonei turistice Transilvania.

„Voșlăbeni este primul sat din România care va fi promovat oficial în Brazilia. Este un film pilot, care face parte dintr-un proiect mai mare, pe care dorim să-l realizăm, ori în toamnă, ori anul viitor, despre Transilvania, tradițiile românești, portul popular, istorie, legende, tot ce ține de România, de Transilvania. (...)Filmul este făcut pentru Internet și vor fi difuzate și secvențe la diferite televiziuni, dar este destinat cu precădere pentru Internet, ca să vedem care e reacția celor din Brazilia pentru proiectul mare, de promovare a Transilvaniei”, a declarat Corneliu Țepeluș. Acesta a explicat că filmul a fost lansat vineri, 5 august, întrucât este ziua de începere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.

El mai spune că secvențe din film au fost deja prezentate de Jaqueline Novak la compania sa de teatru din Curitiba și la mai multe festivaluri și a fost foarte bine primit. Corneliu Țepeluș și-a exprimat speranța că turiștii brazilieni vor fi interesați, în urma vizionării filmului, să viziteze țara noastră.

„Jaqueline spunea că brazilienii sunt foarte interesați de alte culturi, pentru că sunt foarte departe de Europa și au un foarte mare interes pentru Europa și pentru zone neexploatate. (...) Ea a spus că sunt foarte impresionați de ce a arătat până acum și povestea e populară și acolo”, a spus Corneliu Țepeluș.

Ghidul turistic din Voșlăbeni a subliniat că atât Jaqueline, cât și turiștii din întreaga lume cu care a intrat în contact rămân impresionați de ceea ce văd în țara noastră.

„La început vin sceptici și după ce văd ce e aici rămân extrem de impresionați. Pentru că noi putem să cucerim lumea prin cultură, prin tradiții, e ceva special la noi. Așa spunea și Jacqueline și toți cei care vin de afară, că este o energie magică în România”, a mai afirmat Corneliu Țepeluș.

Referitor la județul Harghita, turiștii străini spun că sunt surprinși de atracțiile zonei, de calmul oamenilor, de bucătăria românească și ungurească, de apele minerale, dar și de zonele izolate, de o frumusețe ieșită din comun.

Comuna Voșlăbeni, formată din satul Voșlăbeni și localitatea Izvoru Mureșului, are aproximativ 2.000 de locuitori, din care 35 la sută sunt maghiari, iar restul români.

Etichete: film , video , rio de janeiro , voslabeni , promovare sat romanesc , jocurile olimpie 2016

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale