Sari la conținut

VIDEO. Martin Gore, de la Depeche Mode, sărbătorit pe scenă la Cluj de zeci de mii de fani

Glasurile a 40 de mii de oameni s-au unit aseară la Cluj unde legedara trupă Depeche Mode a făcut un spectacol memorabil, în care au răsunat piese precum „Enjoy the silence”, „Personal Jesus”, dar și mai recenta „Where's the Revolution”. Artiştii au demonstrat că, la mai bine de 35 de ani de când s-au lansat, și-au păstrat același spirit tânăr. Organizatorii au pregătit o scenă cu o lățime de 50 de metri și înălțimea de 20, dar și ecrane uriașe care au oferit experiențe vizuale inedite.

Fanii veniți din toată țara pentru a-și vedea idolii au fost încântaţi.

„Superb, superb. Excelent. La superlativ totul”.

„Cel mai tare concert ever. Super tare. Profesioniști, nota 10. (...) E muzica pe care o ascultam la 12-13 ani, nu știu, sunt meseriași”

„Superb, nemaipomenit, senzațional”.

„A fost extraordinar. Al treilea concert Depeche Mode. Fiecare mai bun decât celălat, iar Dave a fost într-o formă extraordinară, Martin - ziua lui nu mai vorbesc. Sunt fan din 80-82, ceva de genul ăsta”.

Pentru Martin Gore, momentul a fost cu atât mai special cu cât și-a sărbătorit ziua de naștere la Cluj-Napoca. Așa că surprizele din partea fanilor nu puteau să lipsească. „Bună! Sunt Martin Gore de la Depeche Mode. Abia aşteptăm să susţinem concertul din Cluj, care va avea loc de ziua mea. Ne vedem acolo!”, a spus artistul, într-un interviu video publicat pe Facebook înainte de concertul de la Cluj.

„Au fost câteva sute de trandafiri roșii și câteva sute, de asemenea, coli imprimate cu „Happy Birthday, Martin!”, iar pe verso sigla turneului. Martin a fost surprins, a avut o reacție neașteptată, a luat un tradafir și-a umblat cu el pe scenă. I-am cântat la mulți ani de două ori, l-am surprins la intrarea sa pe scenă, s-au ridicat toate bannerele”, a povestit Daniel Boancă, membru al fan clubului Depeche Mode.

Concertul a fost inclus în Global Spirit, turneul de promovare a celui mai recent album Depeche Mode. „Cele mai grozave lucruri la turnee sunt entuziasmul, concertele, acel buzz și faptul că aducem piesele noi”, spune Andy Fletcher. 

Concertul de duminică a marcat prima vizită a formației Depeche Mode la Cluj-Napoca, acesta fiind totodată ultimul show din segmentul european al turneului „Global Spirit” de promovare a celui mai recent album al trupei.

Depeche Mode a fost fondată în 1980, în Anglia. A lansat, până în prezent, 14 albume de studio. Trupa a concertat la Bucureşti în 2006 şi 2013. În prezent, grupul este format din Dave Gahan (voce), Martin Gore (chitară, clape) şi Andy Fletcher (bas, clape). În turnee, li se alătură Christian Eigner (tobe) şi Peter Gordeno (clape, pian, backing vocals). Formaţia a debutat discografic cu ”Speak & Spell” (1981), iar cele mai titrate albume ale sale sunt ”Black Celebration” (1986), ”Violator” (1990) şi ”Exciter” (2001).

În această dimineață, Peter Gordeno a postat pe Facebook o fotografie din concertul de la Cluj și un mesaj la finalul căruia promite fanilor din întreaga lume o nouă întâlnire cu Depeche Mode!

„Iată cum arată pe FB sfârșitul acestei zile la Cluj, în finalul uluitor al turneului nostru, care s-a încheiat cu o nouă prestație extraordinară a incredibilului, aproape supraomenescului Dave Gahan...devotamentul și energia lui niciodată nu vor înceta să mă uimească...

Sigur, e binevenită o pauză, dar îmi va lipsi totodată viața ieșită din comun din cele câteva săptămâni (ale turneului - n.r.).

Le transmit multă dragoste tuturor fanilor depeche-iști, care au venit la spectacole și au contribuit la aceste nopți speciale și încă o dată, multă dragoste de ziua lui pentru MG (Martin Gore - n.r.)....lăsând la o parte obiceiurile lui culinare ciudate (este vegetarian - n.r.), este un star complet și nu l-aș schimba pentru nimic în lume. 

Folosind cuvintele lui DG (David Gahan), ne vedem data viitoare!

Cu multă dragoste,
PG”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

 

Etichete: depeche mode , dave gahan , martin gore , turneu depeche mode , martin gore aniversare , depeche mode la cluj , mesajul lui peter gordeno

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale