Vremea împarte țara în două. În nord vor fi grindină și precipitații mixte, în sud va fi vară

Data publicării:
vreme schimbatoare soare si ploaie
Vremea împarte țara în două. În nord vor fi grindină și precipitații mixte, în sud va fi vară. FOTO: Getty Images

Vremea împarte țara în două: în jumătatea nordică vor fi ploi, intensificări ale vântului și grindină, în timp ce în sud, temperaturile vor trece de pragul unei zile de vară. 

În următoarele ore, vremea va deveni instabilă în vest, nord și centru. După-amiază și noaptea vor fi condiții de grindină.

În zonele de sud și sud-est însă, va fi cald ca în zilele de vară, temperaturile ajungând până la 29 grade Celsius, iar ploile vor fi izolate.

Vântul va sufla în toată țara, iar la munte cu până la 90 km pe oră.

În weekend vremea se va răci brusc, sâmbătă nu vor fi mai mult de 20 de grade în întreaga țară. Va ploua în sud-est și la munte, iar pe crestele înalte ale munților vor fi precipitații mixte.

Duminică se va încălzi iar, astfel că luni temperaturile vor ajunge până la 26 grade Celsius, cel mai cald fiind în Banat și Crișana.

În București, maxima va ajunge până la 28 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană care a ajuns aproape să renunțe la numerar. Aproape că au dispărut banii cash aici
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Fiul lui Justin și Hailey Bieber, Jack Blues, a împlinit doi ani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa a împlinit 31 de ani! Mesaje pline de emoție, publicate de părinții ei. „Meriți toată dragostea din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mărturisire surprinzătoare la 22 de ani: „Nu știu cum să reacționez în fața oamenilor de...
Adevarul
Una dintre cele mai misterioase și terifiante arme din Antichitate: era ca o gheară capabilă să ridice și să...
Newsweek
Pensie de 1.111 lei după 27 de ani munciți. Cum a ajuns pensionarul să aibă sub pensia minimă
Digi FM
Regina Camilla, dărâmată de diagnosticul de cancer al regelui Charles: „Îmi doream atât de mult să spun ceva”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Astronomii au identificat cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Digi Animal World
Un gecko cu două capete sfidează toate așteptările. Crește și se hrănește singur, spre uimirea specialiștilor
Film Now
Ewan McGregor abia și-a putut stăpâni lacrimile în fața publicului. Povestea din spatele reconcilierii cu...
UTV
Ianis Hagi și soția sa au publicat imagini rare cu fiul lor. „Cum am putut trăi fără tine?”