Sari la conținut

Important de reţinut după întreruperea vizitei lui Toader în Japonia

Cum Bucureştiul şi Tokio tocmai ce deciseseră să-şi ridice parteneriatul la unul de nivel strategic, nici că s-ar fi putut găsi un moment mai "propice" pentru transformarea relaţiei dintre România şi Japonia într-una caricaturală. Dar semnificaţiile vizitei întrerupte a lui Toader în Japonia sunt ramificate.

171025_COMISIE_LEGI_TUDOREL_TOADER_07_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Foto: INQUAM_Octav Ganea

La jumătatea lui ianuarie, premierul Shinzo Abe s-a trezit că trebuie să-şi umple timpul plimbându-se pe aleile unui Muzeu al Satului intrat, ca-n fiecare iarnă, în hibernare. Şeful Guvernului nipon venise la Bucureşti cu planuri mari, dar la Palatul Victoria nu a mai fost nimeni să-l întâmpine, pentru că jocurile se fac mai nou doar în Kiseleff, în şedinţe de partid în care limba engleză e pentru mulţi participanţi ceva excentric, iar geopolitica un corp străin. 

Între timp, România a depăşit criza guvernamentală, iar la Bucureşti există, din nou, un prim-ministru şi un cabinet aparent funcţional. Dar ce folos pentru niponi?

La jumătatea lui februarie, prietenii japonezi se trezesc din nou în menghina culiselor din Kiseleff: ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îşi întrerupe vizita de lucru efectuată în Japonia după doar două zile.

Contextul, unul cât se poate de limpede şi perfect definitoriu pentru arhitectura de azi a raporturilor de putere:

-liderul PSD, Liviu Dragnea, spune ce trebuie făcut acum: „Ministrul Justiției primul lucru pe care trebuie să-l facă: trebuie să se întoarcă în țară. Cred că din Japonia nu poate să ia nicio măsură”.

-iar premierul, "civilizata", "neconflictuala", "deosebit de comunicativa" Viorica Dăncilă, execută imediat ordinul: „Îl voi chema cât de repede posibil să vină în România. Având în vedere ultimele informaţii din spaţiul public, mi se pare normal ca ministrul Justiţiei să fie în ţară”.

După cum se poate observa, comparativ cu "momentul Abe", de data asta diferenţa constă în faptul că, tehnic vorbind, proaspătul afront adus japonezilor este livrat de un ministru (Tudorel Toader, de la Justiţie). Lucrurile stau însă la fel în privinţa originii acestui nou exerciţiu de impoliteţe diplomatică - tot un şef de partid (acelaşi) şi un premier (e drept, altul).

Iată cum, în interval de numai patru săptămâni, Guvernul nipon, Ministerul de Externe de la Tokio şi Ambasada Japoniei din România au obţinut toate confirmările posibile că, deşi instituţional interlocutorii din partea Bucureştiului rămân aceiaşi ca până acum, neoficial există un pol de putere care nu poate fi ignorat, întrucât este capabil să dea oricând peste cap discuţiile şi planurile avute în vedere de cele două capitale.

Iar acest pol de putere este nu o altă instituţie a statului român, ci un om, ale cărui funcţii oficiale - de şef al Camerei Deputaţilor şi şef de partid - nu justifică nici pe departe raza lungă de acţiune a influenţei pe care o are pe cele mai sensibile dosare, inclusiv cele ce ţin de politica externă a ţării.

Problema a devenit cu adevărat mare şi continuă să se lărgească.

E drept că experienţa din ultima vreme a Japoniei cu România s-a dovedit a fi mai nefericită decât a oricărui alt stat partener, în relaţia cu Bucureştiul, dar cele două duşuri reci administrate niponilor în doar patru săptămâni ar trebui să convingă pe toată lumea de un lucru: anume, că nu mai putem vorbi de o situaţie izolată, ci de formarea osaturii unui nou mod de operare în politica externă.

O realitate nouă, rod al unor priorităţi neconvenţionale de politică internă, priorităţi care se traduc, după cum scriam acum câteva luni,  în "alunecarea tot mai mult pe panta periculoasă a relativizării politicii externe".

O realitate nouă de care Japonia probabil că a devenit mai conştientă ca oricând, dar pe care nu o vor mai putea ignora nici celelalte cancelarii care doresc să-şi consolideze cooperarea cu România.

O realitate nouă care, inevitabil şi indubitabil, va fi o vulnerabilitate majoră din perspectiva promovării şi apărării intereselor României în plan extern.

Dar să fi fost Japonia cu adevărat primul partener al României care s-a confruntat cu această abordare lipsită de scrupule, coaptă în Kiseleff? Ei bine, nu, nu a fost Japonia, ci Statele Unite.

Washingtonul a avut ocazia să ia act de această tendinţă periculoasă la jumătatea lunii noiembrie, atunci când senatorii PSD-ALDE din Comisia de Apărare au absentat în masă de la votul pe proiectul de lege privind achiziţia sistemului Patriot.

A fost o demonstraţie de forţă suficient de brutală încăt să-l aducă peste noapte la Bucureşti pe secretarul de stat, Rex Tillerson; şi a fost, cu siguranţă, o discuţie suficient de tăioasă încât ministrul român de Externe să nu poată evita ulterior situaţia delicată de a recunoaşte public că omologul american s-a interesat explicit de culisele acestui subiect.

De altfel, privitor la ultimele tendinţe în relaţia cu SUA, nu trebuie omis faptul că luni, 12 februarie 2018, s-a consumat un episod elocvent pentru actuala stare de spirit. Premierul Viorica Dăncilă şi ambasadorul american, Hans Klemm, s-au întâlnit la Palatul Victoria, fiind prima întrevedere între cei doi. La capătul întâlnirii, Guvernul României a postat un comunicat de presă referitor la subiectele dezbătute... comunicat din care a lipsit orice referire la faptul că fusese atinsă, în timpul discuţiilor, şi sensibila sferă a justiţiei (aşadar, ce a transmis opiniei publice Guvernul şi ce a transmis Ambasada SUA, AICI).

Revenind acum la proaspătul episod Toader-Japonia, ar mai trebui adăugat că întreruperii peste noapte a vizitei de lucru îi mai poate fi asociată o interpretare - de data asta ţinând de politica internă, dar, e drept, cu potenţiale reverberaţii în plat internaţional. 

Având loc la o lună de la dezastrul diplomatic care a caracterizat vizita premierului Shinzo Abe în România şi ale cărui ecouri încă nu s-au stins, gestul lui Dragnea şi Dăncilă de a-i cere lui Toader să-şi anuleze agenda nioponă şi promptitudinea cu care acesta din urmă s-a conformat ne oferă cel puţin două indicii: 

-că noul scandal din jurul DNA, forjat în uzinele media ale lui Dan Voiculescu, cu largul concurs al lui Sebastian Ghiţă, este o componentă extrem, extrem de importantă a coregrafiei propagandistice care vizează justiţia; caz în care, aşadar dacă ar fi vorba "doar" de perpelirea la un foc ceva mai mare a luptei anticorupţie, întoarcerea lui Tudorel Toader din Japonia ar avea "doar" darul de a menţine umflat subiectul, căci prin caracterul excepţional al întreruperii unei vizite de lucru, mai ales când ea are loc în Japonia, oferă o notă suplimentară de gravitate situaţiei create; dacă vi se prea puţin lucru raportat la deranjul diplomatic astfel creat, ei bine, nu uitaţi că PSD-Dragnea operează într-o cu totul altă logică, pe care doar am descris-o mai sus. 

-dar şi că noul scandal din jurul DNA ar putea fi de fapt fundalul pe care PSD-ALDE şi Guvernul, cu ministrul de resort forţat să se întoarcă de urgenţă la Bucureşti, să facă zilele astea o mişcare bruscă, menită să destabilizeze în primul rând DNA şi Parchetul General.

Deja, odată ce Toader a anunţat oficial că îşi va întrerupe vizita în Japonia, ne aflăm în primul scenariu. 

O dublă veste proastă, deci, această revenire a ministrului Tudorel Toader la Bucureşti, deoarece confirmă că:

-la vârful PSD, al Parlamentului şi Guvernului există o filosofie închegată de a nu menaja şi cu atât mai puţin de a impulsiona parteneriatele strategice şi potenţial strategice ale României.

-sugerează că un nou moment de cumpănă pentru justiţie este periculos de aproape.