Să fii părinte în această perioadă înseamnă să faci față nu numai unor schimbări fără precedent - noi toți suntem mai conștienți de nevoia noastră de a fi în siguranță, de a ne proteja familiile și prietenii - dar și să gestionezi altfel activitățile de zi cu zi, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Toate în același timp. În realitatea distanțării sociale, școala s-a mutat, pentru mulți, online.
Ca părinte, mă confrunt cu această realitate în fiecare zi. Ca fost profesor, nu pot decât să-mi imaginez provocările la care trebuie să răspundă toți cei care educă și formează. Ca funcționar public internațional în beneficiul copiilor, pot oferi perspectiva UNICEF, construită să dea tuturor copiilor o șansă mai bună la supraviețuire și atingerea potențialului maxim.
Zilele acestea, în timp ce, în spitale, doctorii și asistentele medicale luptă în prima linie împotriva pandemiei de COVID-19, trăim o altă urgență importantă, cu consecințe, probabil, mai puțin vizibile imediat: cum să asigurăm continuarea accesului la educație pentru toți copiii.
Am observat toți cum inițiativa Ministerului Educației, Lecții Online, a declanșat un proces inerent de încercări și tatonări. Comutarea pe modul educație de acasă a testat răbdarea, creativitatea și inventivitatea noastră, a tuturor. Nu putem să nu ne întrebăm ce a însemnat acest lucru pentru cei mai vulnerabili dintre părinți.
Deși ultimii 30 de ani au adus progrese semnificative în ceea ce privește drepturile copiilor, 40% dintre copiii României trăiesc încă în sărăcie sau sunt la risc de excluziune socială, unul dintre cele mai ridicate nivele din Uniunea Europeană.
Persistă, în continuare, disparități majore între media națională și viața copiilor săraci din zonele rurale, a copiilor de minoritate romă și a copiilor cu dizabilități.
Aproximativ 400,000 de copii sunt în continuare în afara sistemului de educație. Mai mulți copii și tineri români părăsesc devreme școala decât media europeană, deși în 2019 numărul lor era la un minim istoric, de 15.7%. Mai mult, 44% dintre adolescenții de 15 ani au avut rezultate sub nivelul minim de alfabetizare la testul OECD PISA.
Dacă ne gândim la legătura strânsă dintre lipsa educației și lipsa de oportunități, scopul nostru devine acela de a ne asigura că toți copiii merg la școală cât mai mult, învață cât de bine pot și au așa o șansă mai bună să reușească în viață.
O mare parte din soluție constă în a acorda acces celor vulnerabili la educație incluzivă de calitate, acces aflat până de curând, pe un trend descrescător.
UNICEF în România lucrează în mod susținut la dezvoltarea, testarea, documentarea și evaluarea unor astfel de soluții în județul Bacău, cu rezultate mai mult decât îmbucurătoare. Inițiativa noastră Pachetul Educație Incluzivă de Calitate a ajuns în 51 de școli din județ, la peste 22,000 de copii, dintre care 15% erau la risc sporit de abandon. Într-o primă etapă, școlile au redus absenteismul, iar unele au reușit chiar să elimine abandonul în totalitate.
Problema care se pune este cum să menținem un astfel de rezultat în vremuri așa cum sunt cele pe care le trăim acum.
Cum putem, în contextul pandemiei de COVID-19, să continuăm să dăm acces la educație celor mai vulnerabili copii ai României? Sau cum putem să folosim această perioadă să reducem și mai mult absenteismul și abandonul școlar?
În contextul distribuției actuale a resurselor, în care internetul fix a pătruns în mediul urban în proporție de 73.7% și de numai 47.1% în mediul rural, unde trăiesc mai mult de jumătate din copiii din țară, riscăm să întrerupem brusc educația foarte multor copii. Tocmai de aceea, n-a fost niciodată mai mare nevoia să acționăm.
O posibilă soluție este distribuția de tablete sau echipamente IT și abonamente de date gratuite celor vulnerabili, ca să poată participa la orele online, soluție realizabilă cu resurse din fonduri europene.
În completarea achiziției și distribuției de tablete sau echipamente IT, este critic să instruim părinții să își poată sprijini copiii. De asemenea, trebuie să luăm în considerare și instruirea profesorilor, creșterea capacității lor de a transmite informații și de a educa, păstrând viu interesul copiilor de a participa și învăța de acasă. Pentru un act de educație de calitate, va fi necesară și dezvoltarea de conținut adecvat pentru mediul online și învățarea la distanță.
În mediul rural, copiii trăiesc în condiții foarte diferite, de la distanțare naturală, și deci lipsă de conexiune în absența rutinelor de tipul mersului la școală, până la locuințe supraaglomerate, unde devine dificil să se concentreze la lecții.
Sunt posibile și trebuie luate în calcul și alte soluții pe lângă creșterea capacității pentru învățare online și sprijinirea digitalizării sistemului de educație. Acolo unde tabletele și internetul nu sunt disponibile, tipărirea și distribuirea de materiale în fiecare gospodărie cu ajutorul serviciilor comunitare sau de curierat poate fi o opțiune, așa cum se întâmplă deja în multe țări.
Ministerul Educației a anunțat deja amânarea examenelor pentru luna iulie și trebuie să luăm serios în calcul alternativa unor școli și grădinițe estivale, unde copiii vulnerabili, al căror acces la educație riscă să sufere cel mai mult, ar putea primi atenția, conexiunea și instituirea de care au atât de mare nevoie.
Copiii care trăiesc în sărăcie, copiii din grupurile minoritare sau cei cu dizabilități au cel mai mult de pierdut, mai ales dacă locuiesc în mediul rural. În contextul acestei pandemii, copiii vulnerabili sunt expuși la riscuri și mai mari, cum ar fi separarea de familie, lipsa accesului la servicii medicale, violență și neglijare. Toate acestea fac continuarea educației lor cu atât mai grea. Tocmai de aceea trebuie să fie și mai prezenți în planurile de rezolvare a crizei.
Mulțumim partenerilor noștri autorități naționale, regionale și locale și organizațiilor neguvernamentale pentru buna colaborare de până acum. Suntem, de asemenea, conștienți de lungul drum ce se deschide în fața noastră.
Dintre toate țările Uniunii Europene, România alocă cel mai mic procent din PIB pentru educație, și chiar și aceste fonduri reduse sunt direcționate prioritar către universități.
Investiția în copii, inclusiv în cei mai vulnerabili, cere să inversăm această piramidă, cere o redistribuire a majorității fondurilor acolo unde majoritatea beneficiază cel mai mult: educația timpurie și cea obligatorie. La rândul lor, acestea vor produce cohorte mai mari pentru învățământul terțiar, pentru că mai mulți tineri vor fi pregătiți și își vor dori o diplomă universitară.
Educația are nevoie de mai multe fonduri, de o mai mare alocare de la bugetul de stat și de o realocare de resurse în interiorul bugetului Ministerului Educației Naționale. Aceste resurse pot fi completate din fonduri europene și împrumuturi de la instituții financiare europene și internaționale.
Proiecțiile spun că vom fi în distanțare socială, acasă, până la mijlocul lunii mai. Este o situație fără precedent, un răstimp oferit pe neașteptate, pe care putem alege să-l folosim la maximum. Pandemia ne pune la încercare resursele imediate, dar ne oferă, în același timp, o oportunitate să investim în copiii noștri.
