Rolul Rusiei în ceea ce face Toader

 

"Ministrul justiţiei, referindu-se la respectarea competenţelor, interpretează eronat mesajul pe care l-am postat în ziua de 16 septembrie a.c., formulat în baza principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, rupând din context câteva cuvinte pentru a-şi putea formula acuzaţia", explica, duminică, procurorul general Augustin Lazăr, într-o postare pe Facebook parte a unui schimb de replici cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

 

Contextul era deja unul sensibil pentru ministrul de resort.

În weekend, Tudorel Toader s-a confruntat cu un nou protest deschis al magistraţilor (al treilea în mai puţin de un an), cu încă un apel lipsit de echivoc al Forumului Judecătorilor, apoi a admis că are programate două întâlniri cu oamenii din sistem în următoarele săptămâni, cu siguranţă deloc confortabile pentru domnia sa, în fine a avut o nouă ocazie să priceapă că reduta de la Parchetul General, oricât de zdruncinată de atacurile din ultimele luni, rămâne pe mai departe o pradă greu de obţinut.

 

Fie şi numai pentru cele de mai sus, "notarul" din fruntea Justiţiei, care, cu o impetuozitate demnă de cauze mai bune, cere "să ne cunoaştem şi să ne respectăm competenţele", are toate şansele să stabilească recorduri pentru care l-ar invidia însăşi Rodica Stănoiu. Sau, în cuvintele procurorului general Lazăr, "actualul ministru al Justiţiei va intra în istoria tristă a justiţiei şi a politicii româneşti". 

 

Iar Lazăr nu e departe de adevăr.

Până la urmă, istoria tristă a justiţiei şi politicii româneşti are la temelie armătura confecţionată de comunişti atunci când au confiscat ţara, ulterior perfecţionând-o astfel încât orice efort de demolare să fie un demers costisitor, plin de neprevăzut, pentru unii aparent imposibil, iar pentru mulţi îngrozitor de lent.

 

Din nefericire, Tudorel Toader este el însuşi un produs pur-sânge al acestei construcţii istorice corupte şi de sorginte străină, modul în care se achită de mandatul cu care a fost învestit în 2017 permiţând o paralelă între legitimitatea pe care o mai are ministrul Justiției în interiorul sistemului cu legitimitatea pe care au avut-o comuniștii atunci când au reușit să se instaleze la putere.

 

Palpând prezentul şi cercetând trecutul vom observa că în ambele cazuri această legitimitate tinde invariabil spre zero și tot în ambele situaţii putem remarca existenţa unui al doilea strat de similitudini, respectiv tendința (comună la Toader şi la primii comunşti) de a se impune prin măsuri brutale, prin ele înțelegând relativizarea legii, o puternică ofensivă propagandistică și o certă dinamică de decuplare/izolare a României de Occident, pe termen lung.

 

De altfel, meciul direct la care ministrul Justiției îl provoacă în ultima vreme pe procurorul general, ca şi ostilitatea făţişă faţă de numărul copleşitor de contestatari ai săi din interiorul sistemului reprezintă o consecințe fireşti ale acestei direcții pe care Toader a insuflat-o mandatului său.

 

Tudorel Toader nu mai are nevoie să strige în gura mare "moarte imperialiştilor" şi nici să iasă în prime-time pentru a critica de pe poziţii ideologice "Vestul criminal", aşa cum procedau odinioară înaintaşii săi, ajunşi la cârma ţării călare pe tancurile roşii. Şi, tot spre deosebire de ei, actualul ministru nici nu are nevoie de prezenţa fizică şi la vedere a consilierilor sovietici din trecut, care să-i îndrume paşii şi să-i înmoaie dilemele.

Acumulările istorice de know-how comunist în materie de destructurare a unui sistem închegat îi permit, iată, să se descurce singur, fără ghidaj nemijlocit; metodele s-au rafinat între timp; gălăgia e ceva mai periculoasă azi, când stilul hibrid de a face lucrurile a câştigat bătălia cu timpul, transformând discreţia în cel mai eficient camuflaj.

Iar diferenţele se opresc aici. 

 

Asemănările sunt, în schimb, mult mai multe, au rădăcini comune adânci şi bine ramificate, executând un arc peste timp care, deşi pare aproape ireal, influenţează dramatic mersul democraţiei româneşti la peste un deceniu de la aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

 

"Actualul ministru al Justiţiei va intra în istoria tristă a justiţiei şi a politicii româneşti", spunea, aşadar, procurorul general despre Tudorel Toader.

Nu degeaba am transcris în repetate rânduri citatul acesta din Augustin Lazăr. Un prim unghi din care mi s-a părut relevant a fost expus mai sus.

 

Pe celălalt vi-l propun în cele ce urmează: Prin modul în care (și retoric, și practic) rescrie actualitatea şi realitatea juridică, ministrul Tudorel Toader tinde să capete anvergura nedemnă a unui alt politruc care a mutilat devenirea acestei ţări, comunistul Mihail Roller, al cărui unic rol a fost rescrierea "adecvată" a istoriei.

 

Din fericire, contextul intern şi internaţional este, azi, mult diferit de cel care le-a facilitat victoria înaintaşilor la care se închină Toader. Şi chiar dacă Moscova de azi speră ca moştenirea lăsată la Bucureşti de Moscova de ieri să cunoască o nouă perioadă de înflorire, ecuaţia geopolitică şi transformările sociale pe care le-a cunoscut România în ultimii 20 de ani lasă o marjă limitată de manevră. 

 

Sigur că, din perspectiva Kremlinului, eforturile unora ca Toader sunt lăudabile, de sprijinit şi de promovat intens (ceea ce practic se şi întâmplă) şi sigur că, privite istoric din aceeaşi direcţie, ele asigură o continuitate politică şi spirituală care probabil emoţionează până la lacrimi leadership-ul din această parte a vecinătăţii României. 

Însă derapajele tot mai stridente pe care le distingem în activitatea ministrului Tudorel Toader sunt tot atâtea indicii că arsenalul pus la bătaie este, cel puţin pe moment, încă insuficient.

 

Puţini, agresivi şi respinşi de toată lumea, aşa au intrat comuniştii aduşi de sovietici în viaţa României postbelice.

 

Tot mai singur, tot mai agresiv şi indubitabil respins de un număr covârşitor de magistraţi şi cetăţeni, iată cum se pregăteşte "notarul" Tudorel Toader să iasă din viaţa publică a României post-comuniste.