Jumătate dintre români cred că armata ar trebui să devină obligatorie, așa cum era până în 2007. Barometrul Civic din România, realizat în perioada mai – iunie 2023, deci la peste un an de la invadarea Ucrainei, indica o creștere a favorabilității pentru serviciul militar obligatoriu, comparativ cu un studiu realizat în martie 2022, în care doar 30 la sută susțineau această propunere. Se poate deduce logic din comparația celor două date – 50 la sută, respectiv 30 la sută – că populația a început să conștientizeze pericolul Rusiei putiniste, însă nu există analize publice privind schimbările de percepție în rândul populației după începutul războiului.
Deși prezentă în Europa Occidentală în ultimele 6 luni, tema armatei obligatorii a reapărut în dezbaterea publică doar ca efect al declarațiilor făcute de către generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major General. Este prima dată de la începutul războiului, când cel mai mare șef militar descrie situația în care se află armata. Fără să dea detalii despre înzestrare, generalul Vlad a vorbit însă despre lipsa cronică de militari: “În momentul de față, avem în jur de 80.000 de militari profesioniști. Nivelul de ambiție și, consider eu, că efectivul suficient pentru o armată profesionistă în România ar fi undeva în jur de 120.000”. Prin urmare, ar fi necesară o creștere cu 50 la sută a efectivelor militare, care, în condițiile înrolării voluntare, nu se poate face decât prin stimulente financiare sau oportunități de carieră semnificative. Or, o astfel de decizie nu poate fi decât una politică, în condițiile bugetului deja ciuruit al României. Ideea instrucției militare, pe bază de voluntariat plătit, pentru persoanele între 18 și 35 de ani poate fi un început, dacă statul reușește o campanie de informare și atragere a tinerilor.
Tot o decizie politică este și pregătirea populației pentru război. Generalul Vlad a fost primul lider politic sau militar român care și-a asumat o asemenea declarație, similară cu cele făcute de ministrul suedez al Apărării Civile și de șeful Comitetului Militar al NATO. În Europa Occidentală, establismentul militar și-a asumat sarcina de a le expune cetățenilor pericolul războiului, în timp ce liderii politici au încercat să liniștească populația. Și în România s-a întâmplat la fel, cu o diferență notabilă: premierul Marcel Ciolacu a negat vehement orice posibilitate de intrare a țării în război. “România nu are niciun risc să fie angajată într-un război. România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere ca astăzi. (…) Deci, haideți să stăm liniștiți că România nu va intra în niciun război”, a spus Ciolacu.
Pentru orice lider politic, pericolul războiului este un coșmar. Dacă mai e și în prag de alegeri, poate fi un dezastru. Siguranța cu care premierul anunță că România nu este în fața unui asemenea scenariu este însă o greșeală. Nimeni nu poate garanta, în acest moment, că Rusia nu va ataca un alt stat european dacă Ucraina cade. Avertismentele venite inclusiv din Statele Unite duc în această direcție și sunt menite să îi mobileze pe europeni să se pregătească militar și civil. Să reziste cu resurse proprii până când trupele NATO și armamentul ajung în zona de conflict. România ar trebui să facă același lucru.
Bucureștiul pleacă deja cu un handicap. Planul “România tace și face” a creat falsa senzație că războiul e undeva departe, că legătura cu noi ține doar de solidaritatea cu un stat suveran invadat și că este unica victimă a unui agresor frustrat, bântuit de fantasmele trecutului. Iar afirmația lui prim-ministrului – pericolul războiului nu există – contribuie la cimentarea unui fals sentiment de siguranță. Ca și cum ai băga capul în nisip când în jur miroase a praf de pușcă.
