Fotbal. Chanturia, mingicarul de la CFR Cluj

Data publicării:
260214 chanturia

Fotbalistul de 20 de ani va juca pentru CFR doar până în vară, când cel mai probabil va ajunge în Serie A, la Verona, echipă antrenată de fostul tehnician al feroviarilor, Andrea Mandorlini.

"Ştiu că acest club are o istorie bogată, pentru că este unul dintre cele mai bune din România. A câştigat multe trofee şi cred că este o experienţă minunată pentru mine să joc aici. Am vrut să fac un nou pas în carieră şi cred că am ales bine", a spus Giorgi Chanturia.

La doar 16 ani, Chanturia a semnat cu FC Barcelona şi a evoluat pentru echipa a doua a catalanilor. Experienţa din Spania i-a atras şi apelativul de "Messi al Georgiei".

"Am fost la Barcelona 3 ani. Am participat la Campionatul European Under 19, după care m-au sunat câţiva impresari şi am mers acolo. Am semnat un contract pe 3 ani şi da, a fost un pas important în cariera mea. Sunt mult prea departe de Messi. Sunt doar eu, Chanturia, şi vreau să arăt ce pot face în fotbal, iar voi veţi decide cine sunt", a mai spus atacantul.

Invitat la emisiunea Divizia Locală de la Digi24 Cluj-Napoca, antrenorul CFR-ului Vasile Miriuţă a divulgat faptul că Chanturia va debuta pentru feroviari încă de vineri, la meciul din deplasare cu FC Viitorul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri