Fără ajutoare sociale. 65 de constănţeni nu mai iau indemnizaţii de la stat

Data publicării:
thumb

foto: mk-primaria.ro

Vasilică Gheorghe primea la stat alocaţie pentru cei trei copii ai săi, în valoare de 120 de lei lunar, adică 40 de lei pentru fiecare minor. Statul nu-i mai dă aceşti bani pe pentru că nu şi-a plătit în ultimii 2 ani taxele şi impozitele locale, în cuantum de 800 de lei.

Vasilică Gheorghe: "Ni s-a spus că se stopează alocaţia complementară până vom plăti impozitul."

Pe locurile fruntașe la stoparea acestor prestații socíale se află localităţile Valu lui Traian, Mangalia şi Năvodari.

Nicolae Matei, primar Năvodari: "Comunicăm la Direcţia de Prestaţii Sociale de la Constanţa şi ei sistează dosarele de ajutoare pentru cei care înregistrează datorii la taxele şi impozitele locale."

Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPIS Constanța: "Pentru indemnizaţie de creştere a copilului avem un număr de 65 de beneficiari pentur care s-a stopat dreptul de indemnizaţie creşetre copil şi stimulent"

Cei care primeau ajutoare sociale de la stat aveau obigaţia ca până la sfârşitul lunii martie să-şi achite taxele şi impozitele locale pentru anul 2013.

reporter: Marieta Iorga
operator: Cristian Caciauna

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...