Litoralul sub lupă. Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, cu ochii pe operatorii economici

Data publicării:
litoralul pt toti hotel

Preşedintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a anunţat că inspectorii de specialitate vor face toată vara controlale, pe litoral.

Alexandru Dunca i-a asigurat pe cei care își vor petrece vacanța la mare că orice sesizare va fi preluată la cele trei centre din Mamaia, Costinești și Neptun.

După primele verificări, din această săptămână, au fost date amenzi de peste 35 de mii de lei. De asemenea, au fost sancţionaţi 21 de agenţi economici, iar unul dintre ei a primit avertisment.

Alexandru Dunca, președinte ANPC: "Toți turiștii care vin pe litoral și consideră că nu beneficiază, sau le-au fost încălcate drepturile fundamentale și esențiale în calitate de consumator, îi aștept să facă o sesizare la noi, office@anpc.ro, sau să se îndrepte la una dintre locații.

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...